S-a petrecut o avarie în depozitul de miresme al cerului. Capitala a fost inundată de tei, buruieni arboricole care au scăpat, pe ici-pe colo, de drujba, dată din mână în mână, a primarilor generali. Teii transpiră ca îngerii şi respiră ca Dumnezeu. Secera lunii înfiptă, pentru hodină, în balconul etajului zece. Crapă şi sângerează petalele florilor de tei. Într-un oraş locuit de un milion de ţevi de eşapament, printre care se mişcă, grotesc, lighioane poreclite oameni, teii cu florile lor de iunie povestesc lumii din ce în ce mai sărace despre nemurirea prin mireasmă. De ce scriu eu, aproape îndârjit, despre Băsescu, despre efemerul mizeriei, când teii au biruit diversiunile climaterice, criza încălzirii globale? De ce te risipeşti şi-ţi treci în regim de război talentul, scriind despre cel mai perfid tiran al istoriei noastre?, m-a întrebat o prietenă dragă. E efemer. Se va duce.
La Sângeru, lângă muzeul pietrelor cioplite de ţărani, pe care îl clădesc în fosta proprietate ruinată a străbunilor mei, reclădită de mine, dăruindu-mi unei asociaţii culturale averea toată, a venit deunăzi doamna Filitti. Cine e doamna? O boieroaică splendidă a memoriei, rasată şi tânără la 70 de ani. A venit să vorbească, acompaniată de nişte porţelanuri, despre nobleţea familiilor de altădată, Cuza şi Ghica. Dumneavoastră, spunea această româncă de viţă veche care are veri între Cantacuzini, dar şi strămoşi greci şi croaţi, pentru că în neamul nostru, spre binele lui, s-au amestecat mereu alte seminţii, dându-i, genetic, vigoare, dumneavoastră, ni se adresa ea într-un muzeu care adună în el icoane, obiecte de cult, multe dăruite de părinţii mei Maximilian şi Virginia, credeţi că acei boieri mâncau altcum, că ei se hrăneau din porţelanuri făcute la Londra? Mâncau ca noi toţi, din farfurii obişnuite, dar nobleţea lor ţinea de altceva.
Şi a vorbit despre frumoasa m
