Am ajuns într-un moment al vieţii mele în care pot spune "Doamne, ce a trecut timpul!" fără să fiu privită ciudat de ceilalţi. Se pare că s-a scurs al treilea an.

De trei ani scriu săptămânal la "juniori" şi pot spune că deşi componenţa echipei s-a modificat pe parcurs, sunt mândră că pagina noastră a evoluat. A trebuit să ţinem pasul cu "ea" şi să ne adaptăm. Cred că "Obiectiv Junior" nu mai are răbdare să ne aştepte să ne dezmeticim, să ne scuzăm că avem teme ori că ne simţim rău. Acest al treilea an ne-a obligat să ne luăm în serios responsabilităţile şi chiar ne-a ancorat mai bine în real. Pe lângă faptul că ne-am îndepărtat mai mult de subiectivism, ne-am definit mai bine punctele de interes. Poate că ne-am şlefuit fiecare stilul, poate că ne-am făcut treaba mai bine şi mai repede... sau poate că doar ne simţim noi mai bine în pielea noastră şi suntem mai încrezători. Cred că asta e cel mai important. Deşi au trecut trei ani, abia acum conştientizez că deşi trăim în secolul XXI, oamenilor le e frică să spună exact ceea ce gândesc. Suntem acum stăpâni pe ideile noastre. Am reuşit să construim o punte sigură între noi şi cititorii noştri. De multe ori am auzit comentarii legate de articole scrise de "juniori" şi m-am bucurat că măcar aşa tinerii şi ideile lor sunt luate în seamă.

Am învăţat să îmi susţin ideile şi să atrag atenţia asupra unor aspecte care ar trebui să fie cunoscute şi de ceilalţi, fie că a fost vorba de părţi pozitive, fie negative.

Am întâlnit păreri diferite. Sunt cititori care spun că "nu mi-a plăcut articolul de săptămâna trecută". Ei bine, e posibil ca un reportaj să nu fie organizat, e posibil ca o exprimare să fie nesigură. Însă e chiar probabil ca opinia celui ce scrie să nu coincidă cu cea a celui ce citeşte. Chiar cred că, de fapt, oamenilor nu le plac problemele prezentate, peticele societăţii care se văd de