Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, a precizat, în urmă cu câteva minute, că emitenţii ale căror acţiuni vor fi mutate de pe piaţa Rasdaq pe un Sistem Alternativ de Tranzacţionare nu trebuie să ajungă la concluzia că se mută pe o piaţă nereglementată. Domnia sa a explicat că nu toate societăţile listate pe Rasdaq vor putea fi mutate pe piaţa reglementată, pentru că unele dintre ele nu îndeplinesc condiţiile de piaţă reglementată.
"Nu putem risca să avem la Bursa de Valori Bucureşti societăţi care nu îndeplinesc condiţiile de piaţă reglementată (cu excepţia free-floatului), dar în acelaşi timp nu aş vrea să se inducă ideea, mai ales la nivelul emitenţilor, că dacă acţiunile lor sunt tranzacţionate pe un ATS, înseamnă că se află pe o piaţă nereglementată", a precizat preşedintele CNVM.
Ş.C. Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, a precizat, în urmă cu câteva minute, că emitenţii ale căror acţiuni vor fi mutate de pe piaţa Rasdaq pe un Sistem Alternativ de Tranzacţionare nu trebuie să ajungă la concluzia că se mută pe o piaţă nereglementată. Domnia sa a explicat că nu toate societăţile listate pe Rasdaq vor putea fi mutate pe piaţa reglementată, pentru că unele dintre ele nu îndeplinesc condiţiile de piaţă reglementată.

Ş.C.