Să colaborezi la un ziar timp de trei ani de zile înseamnă mult mai mult decât pare la prima vedere.

Cititorii văd articolele, editorialele, reportajele, interviurile, sunt de acord sau nu, te felicită sau te critică, îşi dau cu părerea, le devii simpatic sau antipatic, te citesc în continuare sau nu te mai citesc, doar că asta nu e tot. Pentru mine, experienţa "Obiectiv Junior" a fost una mult mai complexă decât s-ar putea observa doar din ziar, pentru că s-a transformat într-o aventură interioară. Dacă n-aş fi scris pentru ziarul "Obiectiv", cu siguranţă acum aş fi fost altfel: mai săracă pe interior, mai imatură, cu un simţ al realităţii mai puţin dezvoltat, mai timidă, mai neîncrezătoare în mine, mai puţin curajoasă, mai naivă. Şi asta cu siguranţă nu mi se datorează numai mie, ci mai ales oamenilor pe care i-am cunoscut aici. Unii mi-au devenit mentori, m-au ajutat să-mi construiesc un sistem solid de valori şi să văd lumea într-o lumină nouă, alţii mi-au devenit prieteni, dar de la fiecare am învăţat câte ceva.

În urmă cu un an am scris un bilanţ la sfârşit de an şcolar, în tonul căruia se putea simţi atât revoltă, faţă de toate nedreptăţile despre care scrisesem, cât şi recunoştinţă. Acum, pusă în faţa ecranului, nu reuşesc să scriu decât cu foarte multă emoţie. Odată cu acest articol, pentru mine "Obiectiv Junior" s-a încheiat pentru totdeauna. Am terminat liceul, în trei luni plec la facultate şi îmi este mult mai greu să mă despart de pagina asta decât aş fi crezut vreodată. Îmi amintesc sentimentul unic pe care l-am avut când am văzut prima dată un articol semnat de mine. Totuşi, atunci nu bănuiam nimic, nici din importanţa deosebită pe care "Obiectiv Junior" o va avea pentru mine, nici din felul în care această pagină va evolua. Deşi este ultimul meu articol, nu cred că este unul foarte bine scris, dar ştiu măcar că este unul foarte