Asta se va vrea raspunsul peren al intrebarilor care ma urmaresc de ani de zile si pe care le primesc de la …ati ghicit… barbati! Inclusiv de la barbatul din casa care nu intelege de ce trebuie sa ma machiez, nu intelege necesitatea si principiul, insa nu imi interzice acest ritual, ba chiar e de acord sa cheltuim o suma pe nevoile mele estetice.

Revin la intrebare si imi aduc aminte de toate manifestele barbatilor care ne striga in fata ca suntem mai frumoase naturale, ca pielea nu respira sub o masca de fond de ten, ca nu le vine sa ne pupe pe un strat de ruj si ca suntem deformate de cateva grame de pelicule colorate.

Primul impls pe care il am atunci cand mai sunt intrebata despre machiajul meu este ceva de genul: dar care-i problema ta?

Dupa care ma potolesc si incep peroratia teoretica cum ca tenul este protejat de stratul de fond de ten, cum ca exista farduri si rujuri pe baza de minerale care iti ajuta tenul in momente de uscaciune maxima, cu trimitere la reviste specializate si profesionisti in domeniu.

Insa adevarul gol golut pe care mi-l asum este ca eu nu ma suport fara machiaj. Arat oribil, sunt o copilandra cu bujori in obrajori si cu vase de sange sparte si cosuri temporare, ca deh, oameni plini de toxine suntem.

Daca se intampla sa ies din casa rapid pentru o paine si uit sa imi pun ceva pe fata devin nesigura si nu mai stiu cat costa painea si nu dau doi bani nici pe mine.

Minimul de machiaj pe care mi-l pun este un fond de ten, rimel si blush…dar si asa, tot nesigura ma simt. Totusi, o lupta am castigat-o: pot sa traiesc fara ruj! Ma declar mandra ca nu mai sunt dependenta de el, asta si pentru ca nu mi-am gasit inca o marca preferata cu o nuanta asisderea. Insa acesta este singurul compromis pe care il fac in materie de produse de make-up.

Istoria mea si a produselor de make-up este lunga si totul a in