Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila a primit în ultimele două zile aproape 400 de solicitări, dintre acestea câteva zeci venind de la persoane afectate de temperaturile ridicate.
Ambulanţa a primit foarte multe solicitări din partea brăilenilor afectaţi de temperaturile ridicate, dar şi a celor care au diferite afecţiuni cronice, spun reprezentanţii SAJ. Numărul solicitărilor a crescut ieri cu 30% faţă de media obişnuită, care este de 300 de cazuri în 24 de ore, mai spun aceştia. "Numărul de solicitări a crescut luni cu 30% faţă de o zi obişnuită. Au fost 3 cazuri de persoane care au leşinat în pieţe şi alte locuri publice", ne-a declarat dr. Tudorel Rizea, directorul medical al SAJ Brăila.
Nu doar medicii şi asistentele de pe salvare au acordat ajutor persoanelor afectate de căldură, ci şi echipajele SMURD. Ieri dimineaţa, în jurul orei 9.00, un bătrân în vârstă de 67 de ani, a căzut pe stradă, în zona Şcolii 27 de pe Şoseaua Buzăului. Bolnavul a fost transportat la spital de un echipaj SMURD. Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila a primit în ultimele două zile aproape 400 de solicitări, dintre acestea câteva zeci venind de la persoane afectate de temperaturile ridicate.
Ambulanţa a primit foarte multe solicitări din partea brăilenilor afectaţi de temperaturile ridicate, dar şi a celor care au diferite afecţiuni cronice, spun reprezentanţii SAJ. Numărul solicitărilor a crescut ieri cu 30% faţă de media obişnuită, care este de 300 de cazuri în 24 de ore, mai spun aceştia. "Numărul de solicitări a crescut luni cu 30% faţă de o zi obişnuită. Au fost 3 cazuri de persoane care au leşinat în pieţe şi alte locuri publice", ne-a declarat dr. Tudorel Rizea, directorul medical al SAJ Brăila.
Nu doar medicii şi asistentele de pe salvare au acordat ajutor persoanelor afectate de căldură, ci şi echipajele SMURD. Ieri