Prin măsurile de reducere a salariilor bugetarilor, precum şi a pensiilor şi ajutoarelor sociale, Guvernul Boc şi preşedintele Băsescu omoară economia, dar, mai rău, o omoară în ciuda faptului că FMI ar fi vrut s-o salveze! - cam aceasta este tema predilectă de dezbateri după ce, pentru a limita deficitul bugetar la cât a cerut FMI (şi nu altcineva), autorităţile române au ales varianta respectivelor reduceri, în timp ce FMI, prin vocea chiar a directorului executiv al organizaţiei, a declarat că s-ar fi opus, susţinând, dimpotrivă, varianta majorării impozitelor.

Critica măsurilor adoptate de echipa Băsescu-Boc are temeiuri justificate, îndeosebi în faptul că doar până mai ieri autorii măsurilor susţineau că bani sunt pentru pensii şi salarii, precum şi în certitudinea că respectivele măsuri nu vor avea alt efect decât adâncirea recesiunii. Dar a critica aceste măsuri pentru că nu corespund celor cerute de FMI sau, şi mai şi, a face într-un fel din FMI „salvatorul" constituie exagerări absolut periculoase.

Să ne aducem aminte că, înainte de anunţarea măsurilor cu pricina de către preşedintele Băsescu, toată suflarea economică din România, simţind pericolul eventualelor majorări de impozite, n-a făcut decât să sublinieze şi iar să sublinieze că măsuri într-o asemenea direcţie ar constitui răul cel mai profund făcut unei economii în scădere, putându-i da acesteia chiar lovitura de graţie. Teza - susţinută de întreg mediul de afaceri, de analişti, de banca centrală şi de opoziţia politică - era simplă: în recesiune, în criză, nu se măresc taxele şi impozitele. Dl Tănăsescu, reprezentantul României la FMI - transformat, din nu se ştie ce motive şi pe nu se ştie ce baze, într-un fel de guru -, ne-a ameninţat săptămâni la rând cu fraze de genul: „Dacă nu vă ajustaţi, vă paşte creşterea impozitelor". Dl Isărescu - văzut, din poziţia sa de la banca centrală, ca u