În judeţul Bistriţa, salariile sunt cu mult sub nivelul celor din restul ţării.
Volumul investiţiilor a scăzut cu aproape 40% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Bistriţa-Năsăud. Cel mai mult a fost afectat domeniul construcţiilor, unde investiţiile s-au diminuat cu 69%. Nici utilaje sau mijloace de transport nu s-au cumpărat la fel ca anul trecut. Scăderea în acest sector este de circa 20% faţă de trimestrul I 2009. Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna aprilie a fost de 49, în scădere cu zece comparativ cu luna precedentă şi cu 18 mai puţine faţă de luna aprilie a anului anterior. Direcţia de Statistică a mai informat că, la sfârşitul lunii aprilie, în Bistriţa-Năsăud lucrau 57.212 persoane, cu 152 mai puţine faţă de luna anterioară.
În decurs de un an, 5.695 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1.065 lei, cu 8,2% sub nivelul lunii precedente. Salariile din judeţ sunt mult sub nivelul celor din ţară, respectiv cu 26,8% şi 25,8% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional. În judeţul Bistriţa, salariile sunt cu mult sub nivelul celor din restul ţării.
Volumul investiţiilor a scăzut cu aproape 40% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Bistriţa-Năsăud. Cel mai mult a fost afectat domeniul construcţiilor, unde investiţiile s-au diminuat cu 69%. Nici utilaje sau mijloace de transport nu s-au cumpărat la fel ca anul trecut. Scăderea în acest sector este de circa 20% faţă de trimestrul I 2009. Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna aprilie a fost de 49, în scădere cu zece comparativ cu luna precedentă şi cu 18 mai puţine faţă de luna aprilie a anului anterior. Direcţia de Statistică a mai informat că