Veţi spune că am făcut o fixaţie pentru Crin Antonescu şi, fireşte, că iarăşi şefii mei invizibili din PDL mi-au cerut să-l scot la rampă. (Cine poate să vă mai convingă că nu e aşa şi vorba aia, la ce folos?). Însă pentru că s-ar putea ca urechea să-mi fi devenit sensibilă la auzul vocii preşedintelui PNL, reprezentanţia oratorică de marţi, de la dezbaterea moţiunii de cenzură, nu putea să-mi scape. Şi nici fracturile din ea. Mari şi late.

Cert e că, mai mereu predispus să-şi acuze de inconsecvenţă adversarii politici, preşedintele PNL nu mai ţine minte şirul declaraţiilor sale. Sunt multe, ce-i drept, multe de tot. Aşa că se întâmplă să se mai şi contrazică, pe aici, pe colo, prin părţile fundamentale, vorba nemuritorului Caragiale. Cam la aceleaşi intervale distanţă la care Băsescu, Boc şi Co. ne anunţă că va fi mult mai rău, după ce ne promiseseră că va fi mai bine.

Marţi, aşadar în Parlament, Crin Antonescu a lăsat pe toată lumea cu gura căscată, propunându-i aşa, pe nepusă masă, o alianţă lui Victor Ponta. Rapid, chiar în acea seară. “Nu vă jucaţi de-a Che Guevarra. Am încredere în dumneavoastră, în colegii dumneavoastră, pentru că avem ceva de făcut împreună. … E nevoie să spunem că din această seară dacă moţiunea trece, să formăm o guvernare împreună, iar dacă nu trece, să formăm o rezistenţă împotriva acestei aberaţii…“, a spus, aproape răcnind, Antonescu, într-un nou discurs, de altfel, foarte bun din punct de vedere al retoricii.

Acelaşi preşedinte PNL însă se oferea în fiecare zi a ultimelor săptămâni să fie premier desemnat de Traian Băsescu doar în termenii PNL. Bănuiesc că ceea ce nu era negociabil cu Băsescu, iar cota unică sigur nu era, nu ar urma să fie pus în discuţie nici cu PSD. Şi atunci, ce naiba să negociezi?

Oricum, nu e singura fractură din discursul lui Crin Antonescu. Pentru că tot domnia sa, în faţa unei propuneri