Noua Zeelandă a produs ieri una dintre cele mai mari surprize de la această Cupă Mondială, obţinând o remiză cu Slovacia, scor 1-1. Sursa: AP Photo
Echipa din Oceania a reuşit să scoată un rezultat istoric, primul punct la Cupa Mondială, la ultima fază a jocului, graţie golului marcat de fundaşul Winston Wirumu Reid (21 de ani)!
Noua Zeelandă a mai participat la ediţia din 1982, unde a înregistrat trei eşecuri în tot atâtea partide. Slovacia s-a aflat la debutul la Cupa Mondială, dar avea o cotă mult mai bună.
Unchiul lui Bertos: "Am crezut că a dat nepotu’ gol"
Rudele internaţionalului neozeelandez au trăit la maximum partida în care l-au văzut pentru prima dată pe fotbalistul cu origini în Tulcea.
La Tulcea, meciul a suscitat un interes aparte în casa familiei lui Erol Sezair. Singurele rude ale internaţionalului neozeelendez Leo Bertos care au mai rămas în România l-au văzut jucând pentru prima dată pe nepotul de la capătul lumii.
"La golul Noii Zeelande am sărit ca ars. Am crezut că a dat nepotu’ gol. După aia mi-am dat seama că a fost alt «ciocolatiu»", ne-a dezvăluit Erol Sezair, la puţin timp după meci.
"Seamănă cu Nicoliţă"
Leonida "Leo" Christos Bertos a jucat tot meciul, pe postul de mijlocaş. El a "arat" banda dreaptă, fiind unul dintre cei mai activi fotbalişti de pe teren. Erol Sezair şi familia sa nu şi-au dezlipit ochii de la televizor.
"Am stat toţi aici, chiar şi nevastă- mea, care nu se uită la fotbal. A stat şi nepoţica mea, în vârstă de numai 11 luni. Am avut emoţii mari când l-am văzut. Seamănă cu Nicoliţă. A muncit mult. M-am săturat de câte auturi a bătut. Aveam impresia că e ceva mai înalt, dar e micuţ. M-am bucurat mult pentru el, pentru că a intrat în istorie cu naţionala din Noua Zeelandă. Dar, sincer, au echipă slăbuţă. Nu ştiu cum s-au calif