Vlad Mustaţă este vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, iar de patru luni se luptă pentru dezideratele liceenilor mehedinţeni.
Este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta Turnu Severin, dar şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor. Este un tânăr ambiţios, care nu se dă în lături de la nimic.
„Sunt ambiţios, dar şi puturos. Ambiţios, pentru că ştiu că dacă mi s-a făcut o nedreptate, nu mă las până nu epuizez toate căile de a-mi face dreptate şi încerc mereu, bazandu-mă pe argumente, să lupt, poate şi cu sistemul.
Sunt şi leneş, pentru că, de cele mai multe ori, nu acord foarte mult timp studiului, având o pasiune pentru aceste activităţi extraşcolare, pentru idealul meu de a schimba ceva în societate”, ne spune Vlad Mustaţă.
Despre copilăriasa, ne vorbeşte cu zâmbetul pe buze, având amintiri care probabil îi vor rămâne în minte toată viaţa. „Eram năzdrăvan. Mă băteam cu copiii. Am avut chiar şi nota scăzută la purtare, prin clasa a cincea, a şasea, pentru că nu-mi puteam opri pornirile de justiţiar.
De multe ori, mă băgam între colegii care se băteau şi îi luam şi eu la înghionteli şi tot aşa”, îşi aminteşte Vlad.
Apoi a venit liceul, a lăsat deoparte bătăile, dar şi sportul. „De pe la nouă ani, am făcut fotbal, atletism şi volei. În fotbal, am avut cele mai multe satisfacţii, iar în prezent joc volei în echipa şcolii.
Cel mai mult m-a atras spiritul de echipă şi faptul că toţi avem acelaşi scop: acela de a învinge. Asta este foarte important şi în viaţă”, consideră tânărul.
Îşi doreşte o carieră în diplomaţie
Trecerea la liceu a fost, pentru Vlad, destul de grea, pentru că nu era obişnuit cu stilul de predare. „Dar, până la urmă, am reuşit să fac faţă. Nu cu o medie extraordinară, ci cu o medie de bun simţ, situată în jurul a 9,30, dar care zic eu că