Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a intrat Boc în Parlament

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 iunie 2010 · ·

Premierul Emil Boc nu a intrat în Parlament pe uşa din faţă, iar şedinţa Parlamentului s-a ţinut în condiţiile unor măsuri de securitate fără precedent.

Surse guvernamentale au declarat pentru România Liberă că premierul Emil Boc a fost cel care ar fi solicitat măsuri excepţionale de securitate la Parlament pe timpul prezenţei sale şi a miniştrilor la desfăşurarea dezbaterilor. Aceleaşi surse ne-au spus că „nimeni de la partid" (n.r. - PDL) nu a fost informat pe unde va intra premierul în Parlament. „Între noi se ştia că Boc ar putea pătrunde în clădirea Parlamentului pe intrarea din spate a Palatului Parlamentului, folosită de Nicolae Ceauşescu",

ne-au precizat sursele citate. Până la urmă s-a aflat că Emil Boc a utilizat o intrare laterală, pe uşa din dos a Palatului Parlamentului, adică intrarea de la C 1. Se pare că Emil Boc ar fi cerut ca la sala de şedinţă să se creeze un cordon de protecţie pentru a putea intra direct în biroul preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, fără să fie tracasat de ziarişti. Oficialităţile neagă o astfel de cerere din partea premierului, declarând că iniţiativa a aparţinut SPP. Cei de la SPP au utilizat inclusiv forţa, ca să-l protejeze pe Emil Boc de jurnalişti. Un ziarist s-a ales cu tricoul rupt pentru că a încercat să se aproprie prea mult de premier. Dezbaterile pe moţiune s-au desfăşurat de altfel sub stare de asediu. După ce manifestanţii sindicalişti au încercat să pătrundă în curtea Parlamentului, clădirea Parlamentului a fost practic sigilată pe dinăuntru.

Ordinul forţelor de intervenţie a fost clar: nimeni nu intră, nimeni nu iese. Un jandarm de la intrarea principală ne-a declarat că decizia de blocare a porţilor s-a luat în jurul orelor 11.00. „Nici parlamentarii mai întârziaţi nu au putut intra. M-au sunat pe mine personal ca să îi pot lăsa să vină la dezbateri", ne-a declarat secretarul general al

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord pentru o „rotativă” guvernamentală. Nicușor Dan, așteptat să îl desemneze premier pe Ilie Bolojan, miercuri / Ce ministere ar urma să revină celor patru partide din viitoarea coaliție

HotNews acum 12 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, ar urma să fie desemnat miercuri premier de către președintele Nicușor Dan, conform informațiilor HotNews din interiorul celor patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR. Sursele HotNews spun că cele patru formațiu

Cod Galben de viituri și inundații! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 12 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 09:00.

VIDEO Un lift cu trei adulți și un copil mic a căzut în gol două etaje, într-un bloc din Timișoara

HotNews acum 11 ore
Patru persoane, între care și un copil mic, au fost rănite, după ce liftul în care se aflau s-a prăbușit de la etajul doi în subsolul unui bloc din Timișoara, anunță ISU Timiș, citat de Tion. Incidentul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 10.2

Marcel Boloş: 6 miliarde de euro poate accesa România pentru sprijinirea celor afectaţi de scumpirea energiei

Mediafax acum 10 ore
„6 miliarde de euro. Atât poate accesa România, în perioada următoare, pentru a sprijini oamenii care duc greul scumpirilor la energie şi transport”, a scris marţi pe Facebook Marcel Boloş. Conform acestuia, Planul Naţional Social pentru Climă este

Emmanuel Macron spune că încercarea de a schimba regimul iranian prin forţă ar fi o „eroare strategică”

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni „încetarea” loviturilor împotriva civililor în Iran şi Israel şi a avertizat în privinţa oricărei încercări de a schimba regimul de la Teheran printr

Se redeschide Baza de Agrement a STPT

Timpolis acum 10 ore
Sursă foto: PMT Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, situată pe strada Renașterii nr. 28 din Timișoara. Începând cu data de 20 iunie până în 30 septembrie, programul de funcționar

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş: 6 miliarde de euro poate accesa România, în perioada următoare, pentru a sprijini oamenii care duc greul scumpirilor la energie şi transport

News.ro acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă că 6 miliarde de euro poate accesa România, în perioada următoare, pentru a sprijini oamenii care duc greul scumpirilor la energie şi transport, prin Planul Naţional Social pentru

Vremea la extreme: cod galben de CANICULĂ în sud și furtuni puternice în Transilvania și Moldova

Gandul acum 11 ore
Meteorologii au emis, marți, 17 iunie, avertizări Cod galben de caniculă în sudul țării și de instabilitate atmosferică în mai multe zone din Transilvania și Moldova. Codul galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic este valabil

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz, în largul coastelor Emiratelor Arabe, între Oman şi Iran

Adevarul acum 11 ore
O navă s-a ciocnit marţi cu alte două vase care navigau în apropierea Strâmtorii Ormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor maritime, după ce compania britanică de securitate maritimă Ambrey a raportat un incident în largul

Trump caută „ceva mai bun” decât o încetare a focului în conflictul dintre Iran și Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți reporterilor de pe Air Force One că urmărește „un sfârșit real” al conflictului dintre Israel și Iran, nu doar o încetare a focului, relatează CNN. „Nu caut un armistiţiu, căutăm ceva mai bun decât

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/32°
mie.

17°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/25°
mie.

13°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/29°
mie.

18°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/28°
mie.

13°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/29°
mie.

17°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°