- practica pelerinajului în România contemporană -

De ce tocmai acest subiect? Mărturisesc încă de la început faptul că m-a atras felul în care posturile de televiziune din România prezentau subiectul pelerinajelor, ca pe un amestec unic de scandal şi atitudine pioasă, totul servit pe un fond de miros de sarmale, mititei şi îmbulzeală. După ce am început să fac primii paşi în cercetarea subiectului, mi-a plăcut ambiguitatea semanticii pelerine, distanţa care există între pelerinaj ca moştenire primară a creştinismului şi pelerinajul ca practică religioasă. Sau diferenţele existente, importante, între practica pelerinajului în lumea catolică şi cea ortodoxă. A urmat mai apoi dorinţa de a merge pe teren, de a afla acolo, la faţa locului, ce-i împinge pe mii, poate zeci de mii de oameni să stea ore lungi în aşteptare, înfruntînd ploaia, vîntul, oboseala, foamea, oamenii politici şi alte obstacole, doar pentru a se găsi, preţ de cîteva secunde în contact cu moaştele sfinţilor. A se umple de baraka, respiraţia divină a relicvelor, după expresia creştinilor copţi din Egipt.

Vă voi spune povestea unei cercetări de teren întreprinse timp de trei zile la Iaşi, în octombrie 2009, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. De ce Iaşi şi de ce Sfînta Parascheva? Deoarece prin amploarea, vechimea şi importanţa sa, acest pelerinaj este cel mai însemnat din lumea ortodoxă din România. Are şi rol de punte de dialog religios şi ecumenic între spaţiul slav şi Transilvania, mărturie stînd atît grupurile de călugări bulgari şi ruşi care vin în pelerinaj, cît şi mulţimea de pelerini din nordul şi nord-estul Transilvaniei.

Atunci cînd am început să redactez rîndurile de mai jos, am vrut să ţin cont de mai multe întrebări, cu scopul de a identifica logica de funcţionare a unui pelerinaj. Iată cîteva dintre ele: cine sînt pelerinii? Cum se autoconstruieşte identitat