„Aveţi grijă ce postaţi pe Facebook“, i-a avertizat anul trecut preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, pe elevii unui liceu. Orice veţi face, această postare ar putea apărea din nou, cîndva în decursul vieţii voastre.
De fapt, noi toţi trebuie să învăţăm această lecţie: informaţia digitală nu dispare aproape niciodată, chiar dacă, uneori, ne-am dori asta. Rezultatul este un fel de permanentizare a trecutului în prezent. Acest fenomen este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societatea de cînd computerele şi Internetul au devenit parte din viaţa noastră de zi cu zi.
Timp de milenii, operaţiunea de aducere-aminte a informaţiilor a fost costisitoare şi consumatoare de timp, iar a uita era o parte naturală a fiinţei umane. În era digitală, a devenit adevărat contrariul: depozitarea ieftină în computer, procesoarele puternice şi omniprezenţa accesului la Internet fac din amintire o normă curentă.
Dată fiind această schimbare, acum ne aflăm în situaţia de a reţine pe hard disk toate proiectele şi schiţele, ani întregi de mesaje pe e-mail sau mii de instantanee îngrozitoare, nu pentru că am hotărît că acestea ar merita păstrate, ci pentru că reţinerea lor intră implicit în mersul lucrurilor. Acum, decizia de a le şterge a devenit costisitoare. De fapt, astăzi e nevoie de mult mai mult timp să le selectezi şi să le ştergi, decît să le păstrezi pe toate. Aşa că, de obicei, pentru orice eventualitate noi apăsăm pe butonul „save“.
Dacă a-ţi aminti e o valoare, descoperim astăzi că şi uitarea îşi are importanţa ei. Capacitatea de a uita ne permite să trecem peste amănunte şi să generalizăm, să vedem pădurea, şi nu doar copacii. Atîta vreme cît informaţiile dispar de-a lungul timpului, lumea poate fi comprehensibilă pentru că uitarea ne face să ne putem concentra asupra lucrurilor cu adevărat importante. De asemenea, uitarea ne fac
