Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va acorda unităţilor administrativ-teritoriale împrumuturi cu o dobândă de 6,25%, cu termen de rambusare de maximum cinci ani, pentru achitarea datoriilor faţă de operatorii economici.
În şedinţa de Guvern de miercuri a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare.
„Prezentul act normativ are în vedere deblocarea activităţii unor operatori economici care au de recuperat sume de la autorităţile administraţiei publice locale", a transmis Executivul.
Astfel, MFP acordă unităţilor administrativ-teritoriale împrumuturi din veniturile obţinute din privatizare - cu o dobândă de 6,25%, cu termen de rambursare de maximum 5 ani şi o perioadă de graţie de un an - în limita sumei de 1,5 miliarde de lei.
Creditele vor fi acordate pentru plata datoriilor înregistrate de autorităţile locale, la 31 decembrie 2009, faţă de operatorii economici, furnizori de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv faţă de operatorii economici care produc, transportă şi distribuie energia termică în sistem centralizat.
„De asemnea, sumele obţinute din astfel de împrumuturi se vor folosi şi pentru stingerea datoriilor operatorilor economici care au de încasat sume restante de la firme care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat", a transmis MFP.
Perioada de acordare a împrumutului se stabileşte în convenţiile încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale. Acestea pot contracta creditele numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.
Finanţele vor comunica Fiscului sumele aprobate unităţilor administrativ-teritoriale şi lista operatorilor economici ale căror datorii se sting în limita acestor sume.
„În termen de 5 zile lucrătoare de la se