Alpiniştii români Ticu Lăcătuşu şi Cornel Coman au reuşit, în premieră, să traverseze Groenlanda pe schiuri. Este cel mai lung traseu parcurs vreodată pe calota glaciară groenlandeză.
1 /.
"Marea aventură s-a încheiat cu bine. În 37 de zile de expediţie, am parcurs exact 650 de kilometri, cu 50 mai mult decât ne-am propus", scria alpinistul, la 10 iunie, pe lacatusu.ro.
Dacă la începutul expediţiei Eco Greenland 2010, Lăcătuşu şi Coman au avut mari probleme cu vântul puternic ("nu puteam nici măcar să deschidem fermoarul ca să căutăm un primus"), în ultimele zile cei doi s-au "lovit" de vremea călduroasă.
Expediţie pentru starea calotei
"Gheaţa de pe tronsonul marginal vestic al calotei este extrem de fragilă şi s-a format practic într-un lac uriaş, adânc de mai mulţi metri, imposibil de trecut", povesteşte exploratorul.
Astfel, după terminarea traseului de 650 de kilometri, cei doi au fost conduşi de un elicopter la aeroporul Kangerlussuaq, fostă baza aeriană a SUA. "Am ajuns la aeroport, în mijlocul civilizaţiei (înconjuraţi de reni, urşi polari, foci, morse, două avioane Hercules, trei avioane civile, 150 localnici şi cam 100 turişti)". După 37 de zile în care nu au văzut pe nimeni, "civilizaţie" pare un cuvânt mai mult decât potrivit.
Înainte de expediţie, Lăcătuşu şi Coman spuneau că, prin aventura lor, doresc să atragă atenţia asupra topirii calotei glaciare.
Marea aventură, la final
În cadrul proiectului Eco-Greenland, derulat în 2009 şi 2010, Lăcătuşu şi Coman au reuşit să escaladeze un vârf virgin, să cucerească cele mai înalte trei vârfuri din Arctica și să traverseze calota glaciară a Groenlandei pe cel mai lung traseu parcurs până în prezent.