Succesul de care se bucură pe piaţa artei operele lui Ştefan Luchian (1868-1916) confirmă recunoaşterea şi aprecierea totală a creaţiei sale, şi astăzi, la aproape un veac de la moartea sa. Încercăm să le oferim celor care şi-ar dori să afle mai mult despre viaţa celui care

s-a dăruit artei cu pasiune, câteva pasaje din volumul "Luchian" consacrat pictorului de către criticul şi istoricul de artă Petru Comarnescu, lucrare apărută în anul 1965 la Editura Tineretului.

Luchian face parte din triada de aur a ctitorilor artei moderne, alături de Nicolae Grigorescu şi Ioan Andreescu.

"Înrâurirea lui Grigorescu" - remarca, în volumul amitit, Petru Comarnescu - a fost uriaşă şi Andreescu, Luchian, Petraşcu nu s-ar fi împlinit în felul pe care îl ştim, dacă nu s-ar fi lăsat îndrumaţi de creaţia grigoresciană. Dintre pictorii mai tineri, Luchian a fost cel mai apropiat de bunul şi duiosul maestru, cu care de altfel avea multe împreună şi ca fire, şi ca năzuinţi. De la Grigorescu a învăţat să se lege direct de realitate, până la deplina contopire, să o privească şi să o înţeleagă cu întreaga lui fiinţă, să o iubească din toată simţirea, să cânte omul şi natura cu nezăgăzuit lirism, să adâncească fiinţa umană şi să zugrăvească pe chipul ei viaţa lăuntrică, bucuriile şi durerile, frământările şi năzuinţele. Pe un tânăr cu suflet cald şi luminos, pe o fire lirică, adânc interiorizată şi în acelaşi timp iubitoare de oameni şi nespus de simţitoare în faţa naturii - cum era Luchian - numai Grigorescu îl putea cu adevărat inspira şi călăuzi (…)".

Fără îndoială, Comarnescu a conturat una dintre cele mai exacte schiţe de portret făcute "pictorului florilor". Continuând firul comentariilor lui Petru Comarnescu, referitoare la spiritul critic al artistului care a înţeles că dacă în artă nu eşti tu însuţi, nu eşti nimic, acesta adaugă: "Cu spiritul său cr