Afacerile româneşti pornite de la zero de antreprenori au reuşit să ţină piept concurenţei multinaţionalelor pe 20 dintre cele 80 de sectoare din economie analizate în anuarul "Cei mai mari jucători din economie", realizat de Ziarul Financiar şi care va apărea pe piaţă la sfârşitul acestei luni.
Cezar Rapotan (Arabesque), Ioan Niculae (Interagro), Nelu Iordache (Romstrade), Constantin Toma (Grup Romet Buzău) sau Dan Ostahie (Altex) controlează companii care au reuşit să se menţină lider de piaţă şi în 2009, deşi în multe cazuri businessurile s-au redus cu rate cuprinse între 20% şi 50%, iar restructurările efectuate de aceste companii au afectat mii de angajaţi.
Românii deţin în continuare controlul şi în pieţe precum mobila, unde compania Mobexpert, controlată de Dan Şucu, e lider de piaţă, dar şi în câteva sectoare din producţia alimentară precum mezelurile, vinul sau panificaţia. În aceste industrii, în spatele românilor au rămas nume grele din businessul mondial precum IKEA (mobilă), Campofrio (mezeluri) sau austriecii de la LLI, o divizie a Raiffeisen. "Cred că situaţia actuală a mediului de business depinde foarte mult de momentul în care fiecare a decis să facă un business pe cont propriu. Majoritatea antreprenorilor români (prezenţi în topul celor mai mari jucători - n. red.) şi-au început afacerile în prima parte a anilor 1990, la fel ca mine. Dacă afacerile (româneşti - n.red.) nu au fost demarate atunci, pentru a avea parte de o acumulare treptată, acum este foarte greu să dispună de un capital suficient pentru a face o acumulare masivă în unul sau doi ani", a explicat Ioan Popa, 53 de ani, omul de afaceri care a fondat în 1991 grupul de companii Transavia din Alba Iulia, cel mai mare producător local de carne de pasăre. Transavia a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de aproape 96 de milioane de euro.
"Eu unul nu ştiu dacă aş mai fa