Macrobijuterii şi costume de baie au fost prezentate aseară în cadrul unui eveniment coordonat de creatoarea de modă Alexandra Marin şi de metal-designerul Horia Abrudan.
Orădenii au avut ocazia să admire vestimentaţii lejere şi răcoroase, create pentru sezonul estival, şi zece seturi de bijuterii realizate din alamă, nichel şi crom. Evenimentul a purtat semnătura creatoarei de modă Alexandra Marin şi a metal-designerului Horia Abrudan. Gala de vestimentaţie estivală şi bijuterii-unicat a fost un prilej de a prezenta publicului orădean produse ale creaţiei celor doi artişti, realizate în anul 2010, şi propuse mecanismului de promovare pe piaţă pentru acest sezon. Cele zece costume de baie prezentate au fost realizate din material dintr-o singură culoare sau combinate între ele, însă fără imprimeuri. Culorile predominante au fost roşu (culoarea acestui sezon), negru, alb şi turcoaz. Costumele au fost întregi sau din două piese.
Bijuteriile lui Horia Abrudan au avut dimensiuni mari. „Forma bijuteriilor nu a fost o simplă asociere cu elementele. Ea a fost influenţată de sentimente, pasiuni, interacţiuni, creaţii generate de dialogul cu firul de metal, suprafaţa şi volumul de metal, cu textul şi strălucirea acestuia", a mărturisit artistul. Gala a beneficiat de momente tonice, susţinute de grupul de dans contemporan „Hip-Hop Origin A11Z". La final, publicul s-a înfruptat din deliciile extravagante ale unui bufet suedez.„Concepute ca piese-unicat sau, unele dintre ele, ca elemente ale unor serii limitate, piesele sunt grupate pe teme conceptuale care se leagă între ele prin atitudinea faţă de forma plastică şi operarea specifică cu limbajul vizual, de estetica contemporană şi de moment a costumului estival şi a macrobijuteriei. Sub aspect profesional, ambii artişti sunt pasionaţi de materiale şi instrumentar specific creaţiei de modă şi macrobijuteriei, de