Că fostului nostru primar i se continuă mandatul (termen sinonim pentru unii cu “calvarul”, “ruşinea” sau “neruşinarea”), asta nu mai este o ştire, ci o realitate previzibilă.

Prin urmare, râurile de cerneală care vorbesc despre asta nu pot fi altfel decât tot previzibile. Răsfoind presa străină, mi-au căzut ochii pe The Economist, care, la rându-i, nu spune lucruri neapărat noi, dar le redă dureros de simplu şi cinic, cu detaşarea pe care o conferă distanţa geografică şi prăpastia între stilul de viaţă britanic şi frământările energofage ale dacoromânilor. “Va dura însă mult pentru a schimba o cultură a nepotismului, a clientelismului şi a scandalurilor la licitaţiile publice”, notează The Economist. în sens larg, cultura nu înseamnă doar teatru, film, muzică, muzee, literatură sau alte forme de manifestare sofisticată a spiritului, aşa cum se face des confuzia. Cultura cuprinde mult mai mult, ea este felul în care se întâmplă lucrurile într-un anumit loc, viaţa, ethosul acelui loc, trăsăturile spirituale, materiale, afective şi intelectuale proprii unei societăţi, înglobând sistemul de valori, tradiţiile, credinţele, normele care ghidează societatea, stilul său predominant de viaţă, obiceiurile, felul în care oamenii interrelaţionează şi îşi petrec timpul, instrumentele sociale cu care sunt rezolvate crizele şi conflictele, nivelul de educaţie şi activism civic, respectul faţă de semeni şi de înaintaşi, raportarea la istorie şi tradiţie, totul! Este aerul pe care îl respirăm şi modul în care am învăţat, în cei şapte ani de acasă, cum trebuie să ne trăim viaţa în societate, este supra-individualul care motivează şi modulează o mare parte dintre acţiunile umane, este ansamblul tuturor amănuntelor care ne deosebesc de trăitorii în alte culturi. Iar despre acest ansamblu, englezii spun că îl caracterizează nepotismul, clientelismul şi scandalurile. Reacţia iniţia