- despre tehnologie şi etică -

Îmi amintesc că prima mea ieşire din ţară a fost profund marcată de oprirea autocarului la o toaletă, pe o autostradă din Austria. În admiraţie faţă de curăţenie şi dorind să contribui la echilibrarea imaginii noastre de popor necivilizat, eram hotărît să fiu un etalon moral al utilizării toaletelor. Numai că, spre frustrarea mea, exercitarea aceastei minime moralităţi mi-a fost refuzată: nu reuşeam să trag apa. În van am căutat vreun şnur, buton sau ceva ce se putea apăsa, trage sau împinge. Stînjenit şi resemnat dau să ies, dar, surpriză, taman atunci WC-ul austriac trage şi apa automat. Moralitatea de care eram capabil, pe care căutam activ să o exercit, fusese delegată WC-ului. Tehnologiile sînt pline de astfel de script-uri explicite sau feluri implicite prin care uneori ne preiau din sarcini, alteori induc delicat predispoziţii sau chiar ne forţează la anumite comportamente, contribuind şi la răspunsul întrebării etice: „Cum e bine să acţionez?“. În contextul unei retehnologizări mai accentuate care prinde contur şi la noi, aceste rînduri pledează pentru o mai mare atenţie acordată chestiunilor etice legate de tehnologii şi de procesul lor de design. O serie de exemple pot ilustra mai întîi aceste idei. De cîţiva ani vedem şi la noi instalate praguri pe drumuri, în dreptul şcolilor, aşa-zişii „poliţişti culcaţi“. Pe lîngă gropi, sîntem constrînşi să încetinim şi în dreptul pragurilor, dacă nu vrem să ne rupem amortizoarele trecînd cu viteză peste ele. Unde se află agenţia morală în astfel de situaţii de trafic? Bunul simţ ne spune că nu putem afirma că un prag, o bucată de material pe asfalt, ar avea calităţi morale. Totodată, dacă nu ar fi fost pragul, mulţi şoferi ar trece în mare viteză, riscînd viaţa copiilor neatenţi. Deci nici despre şoferii cu tendinţe vitezomane nu s-ar putea spune că acţionează insuflaţi de norm