Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focuri de armă la Titu. Două familii rivale de romi s-au luat la bătaie

Publicat in Adevarul, miercuri 16 iunie 2010 ·

În încăierarea produsă, ţiganii au folosit furci şi bâte, ba chiar şi un pistol cu gaze. Zeci de poliţişti şi mascaţi au fost detaşaţi în zonă pentru a-i potoli pe cei “răzvrătiţi” şi au fost nevoiţi să facă şi ei uz de armă.

Un scandal monstru a avut loc, noaptea trecută, într-un cartier din oraşul dâmboviţean Titu. Zeci de poliţişti şi mascaţi au fost nevoiţi să aplaneze un conflict izbucnit între doua familii rivale de romi. Ţiganii au tras focuri de arma şi s-au bătut cu furcile şi cu bâtele. Scandalul a avut loc în stradă. Cele două familii locuiesc la nici zece metri una de alta iar martorii spun că se ceartă mereu din cel mai mic motiv. Azi-noapte a ieşit din nou cu scântei, după ce doi copii din cele doua familii s-ar fi luat la ceartă. În prim plan au apărut apoi părinţii şi celelalte rude. “Nu mai e de stat aici cu ei. Noi suntem săraci, suntem amărâţi, nu avem ce mânca, iar ei se ocupă de prostituţie, de droguri, au case, maşini scumpe. Aseară a oprit în faţa porţii noastre o maşină din care au coborât vreo şase inşi înarmaţi până în dinţi. Ne-a promis de mult că vrea să ne omoare şi acum s-au ţinut de cuvânt. Au venit cu pistoale, cu bâte şi mai ştiu eu ce. Unul din ei a scos pistolul domne la noi. A tras de la el din curte înspre noi. Nici cu mascaţii de faţă nu s-au potolit. Vă daţi seama în ce stres stăm noi aici”, a declarat Marioara Ciubotaru.

“Ţiganii ăştia se ocupă numai cu prostii. Au femei la produs în Germania, au spart bancomate prin toată ţara. Poliţia dacă intră acum peste ei găseşte sute de milioane la ei în case. În fiecare lună, băieţii lor plecaţi în Germania, le trimit câte 8.000 - 10.000 de euro. Păi de unde atâţia bani?”, povesteşte Ştefan Ciubotaru.

De cealaltă parte, rivalii au pozat tot în postura de victime şi au susţinut că ei au fost cei atacaţi.

Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale

Băt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum o ora
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 45 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°