Elveţia a produs prima mare surpriză a Campionatului Mondial prin victoria obţinută în faţa campioanei en-titre Spania, care este considerată una dintre favoritele la cucerirea Cupei Mondiale.
Unicul gol a fost marcat de Gelson Fernandes, în minutul 52.
Echipa iberică, pregătită de Vicente del Bosque, a dominat copios, a avut şi o bară transversală prin Xabi Alonso, dar nu a reuşit să-l învingă pe portarul elveţian Benaglio. Nici intrarea lui Fernando Torres nu a reuşit să limpezească acţiunile spaniolilor. Antrenorul Otmar Hitzfeld a reuşit să-şi aşeze jucătorii încât campionii europeni să nu reuşească să penetreze apărarea aglomerată a helveţilor.
În urma acestui rezultat, clasamentul grupei H arată în felul următor:
1-2 Elveţia 1 1 0 0 1-0 3
Chile 1 1 0 0 1-0 3
3-4 Spania 1 0 0 1 0-1 0
Honduras 1 0 0 1 0-1 0
Următoarele meciuri din această grupă se vor disputa luni, 21 iunie, după următorul program:
de la ora 17.00, Chile - Elveţia
de la ora 21.30, Spania - Honduras