Daniel Sandru Daca e sa ma gandesc la tipul de societate care s-a configurat si, cred, deja consolidat in Romania postcomunista, tind sa-i dau dreptate, aproape fara rezerve, profesorului bucurestean Adrian-Paul Iliescu, unul dintre foarte putinii teoreticieni politici pe care-i avem. Spunea acesta, intr-o conferinta pe care am avut ocazia sa o audiez de curand, ca modelul nostru de societate a ajuns sa fie unul suspendat, cumva, intre doua fundamentalisme. Depasind, dupa '90, fundamentalismul etatic al comunismului, societatea romaneasca a virat, brusc, spre un fundamentalism al pietei, la care insa nu s-a adaptat, practic, niciodata. N-ar fi o problema, daca ar fi de luat in calcul numai faptul ca acest al doilea tip de fundamentalism a esuat, de curand, in multe state occidentale, producand o criza economica pentru a carei solutionare e reiterata necesitatea controlului de stat. Ce reprezinta o problema e faptul ca, la noi, ideea economiei de piata a existat si exista inca numai in carti sau la nivelul dezbaterilor intelectuale ori specializate. In realitate, depasind perioada "capitalismului primitiv", in Romania marile averi s-au facut, atunci cand nu au fost urmarea tunurilor ori speculatiilor imobiliare realizate de cei care, oricum, au "furat" startul (bisnitarii "descurcareti", "dizidentii economici" de la finele anilor '80 si proaspetii "privatizati" ai anilor '90), numai ca urmare a afacerilor cu statul. Nu a existat vreo clipa - dar poate ca exista si infime exceptii – in care piata sa fi reglementat distributia bunurilor (orice forma ar fi luat acestea), acest rol fiind jucat de trucarea licitatiilor pe bani de la buget. In acelasi sens, nu a existat initiativa privata care sa aduca, peste noapte, imbogatirea, ci doar o relationare, in limitele masinatiunilor politico-financiare, intre diversii "baieti destepti". As spune, de aceea, ca am trecut d