Dezbaterea motiunii de cenzura in Parlament a fost intr-un fel, fascinanta. Nu stiu unde am mai putea gasi o asemenea concentratie spectaculoasa de paradoxal si demagogie.
Pentru ca miza era uriasa, atat in plan politic, cat si in cel al imaginii, partidele au trimis la inaintare cam tot ce aveau mai bun in materie de retorica. Am auzit discursuri remarcabile la Radu Berceanu, Crin Antonescu, Ludovic Orban sau Victor Ponta. Remarcabile sub aspect retoric, dar de-o ipocrizie tulburatoare.
Spre exemplu, Ludovic Orban se inrosise la fata perorand cat era el de cinstit ca ministru, cum nu dormea el de grija banului public si cum nu poate el minti fara sa i se miste un muschi pe fata. Mai sa fie! E drept nu i-am analizat toti muschii de pe fata dupa accidentul rutier comis langa Palatul Cotroceni, atunci cand, potrivit confesiunilor lui Catalin Voicu (caruia i-ar fie cerut imediat ajutorul) ar fi lovit o fata, fiind baut la volan.
Era Ludovic Orban atat de ingrijorat de banul public, incat a avut cei mai multi consilieri din istoria ministerului Transporturilor, vreo 16 in total, unii dintre ei angajati, spre oroarea departamentului personal, fara a avea studii superioare.
Si tot din grija pentru banul public, Ludovic Orban a avut grija sa incheie acele nenorocite contracte multianuale pentru intretinerea si deszapezirea drumurilor, garantii pentru clientela politica ca nu va avea nimic de pierdut nici in urmatorii ani.
Domnul Berceanu a venit la tribuna, inteligent de altfel, cu un intreg dosar de manarii comise de reprezentatii actualei opozitii, mai ales in ministerul Transporturilor, dar nu numai. Nume, date, cifre, un material minunat pentru ancheta.
Si totusi, dupa stiinta mea nu prea exista anchete oficiale pe aceste teme. Ce l-a impiedicat pe domnul Berceanu ca, imediat ce a aflat de toate ace
