Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verificarea concediilor medicale a trecut tacit de Senat

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 iunie 2010 · ·

Ordonanţa de urgenţă care prevede verificarea modului în care se acordă concediile medicale a trecut miercuri tacit de Senat, prima Cameră sesizată, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi unei legi organice, potrivit NewsIn.

Ordonanţa privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate a stârnit discuţii prelungite în plenul Senatului, cea mai contestată prevedere fiind cea privind modul de verificare la domiciliu al celor care se află în concediu medical, invocându-se că implicarea poliţiei şi nereglementarea clară pot duce la încălcarea libertăţii cetăţeanului.

Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda (UDMR), a cerut prelungirea termenului de dezbatere de la 45 la 60 de zile, pentru a se rediscuta ordonanţa, variantă respinsă de plen.

În final, supus la vot, proiectul de adoptare a OUG nu a putut fi nici adoptat, nici respins, pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesar unei legi organice.Varianta propusă de Guvern va trece astfel, prin adoptare tacită, la Camera Deputaţilor, termenul alocat dezbaterii în Senat fiind 16 iunie.

Noul sistem de acordare a concediilor medicale a fost pus în aplicare din 15 mai, dată de la care pacienţii care vor sta acasă din motive medicale vor fi nevoiţi să completeze o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să fie la domiciliul indicat. În aceeaşi declaraţie pacientul se angajează să anunţe în termen de 24 de ore angajatorul cu privire la incapacitatea sa de muncă.

"Reprezentanţii plătitorilor indemnizaţiei - angajatorul sau CNAS - vor putea fi însoţiţi de reprezentanţi ai poliţiei, dacă va fi cazul. Aceştia vor verifica la uşa domiciliului dacă persoana este acasă sau nu. Nu se va intra în locuinţă în niciun caz", a anunţat ministrul Sănătăţii Cseke Attila, detaliind modul de control.

În plus, pacientul va indica adresa de reş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°