Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coldwell Banker Bd. Timişoara: Cum se pot rezolva problemele din piaţa imobiliară?

Publicat in Bursa, miercuri 16 iunie 2010 ·

De multe ori, preţurile apartamentelor vechi sunt mai mari decât cele ale apartamentelor noi. Experţii consideră că această situaţie este nefirească şi ar trebui să fie extrem de rar întâlnită şi că printre cauzele ei putem regăsi lipsa de informare a proprietarilor, oferta redusă de locuinţe noi, dar şi colaboarea proprietarilor cu agenţii imobiliari, care uneori le dau sfaturi greşite sau nu le dau sfaturi deloc.

Unul dintre motivele pentru care tranzacţiile de pe piaţa rezidenţială sunt destul de reduse este preţul ridicat al unor locuinţe vechi, preţ care depăşeşte posibilităţile financiare ale clienţilor şi care îi pune pe aceştia în postura de a nu putea contracta un credit ipotecar.

"Sunt destul de numeroase situaţiile în care oamenii vin la noi şi cer 80.000 de euro pentru un apartament vechi, fără îmbunătăţiri, pe motivul că vecinul atât a obţinut acum un an sau doi. E destul de greu pentru noi să le explicăm că piaţa nu mai este cea de altă dată şi că acum trebuie să lase la preţ. Sunt şi multe agenţii mici care, în speranţa că vor obţine un comision avantajos, încurajează proprietarii să ceară preţuri mari şi astfel să rămână cu locuinţa pe piaţă", spune Cătălin Apetri, managing partner al agenţiei Coldwell Banker Bulevardul Timişoara.

"În situaţia în care se cer 65.000-70.000 de euro pentru un apartament vechi din Titan să zicem, cum s-ar putea cere mai puţin pe un apartament nou? E totuşi vorba de un apartament nou, care nu are nevoie de îmbunătăţiri sau reparaţii şi care oferă un grad de confort şi de siguranţă mai ridicat, precum şi o durată de viaţă mult mai mare. În situaţia asta preţurile nu pot ajunge la o medie corectă", a explicat Nimrod Zvik, director de marketing Be Igloo.

Confruntaţi cu lipsa clienţilor, consecinţa principală a unor preţuri nerealiste, proprietarii de locuinţe vechi speră că vor reuşi totuşi să vândă,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 16 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°