Cu doi ani in urma, resursa umana reprezenta instrumentul cel mai important pentru firme si companii. Va amintiti ce standarde aveau atunci cei intervievati? Isi negociau salariile numai in moneda euro, desi nu era nici atunci, si nu este nici acum pe piata autohtona. Si nu numai ca negociau, aproape sau chiar impuneau: “Vreau atat sau nu vin”. Punct.
Mai simplu de atat se poate? La momentul ala, cand piata urla de activitate, cand praful intra in case pe sub usa, si-n debara, de la “mormanul” de santiere din Bucuresti si din tara (si asta e doar un exemplu-era cel mai vizibil, in strada cumva), da, era simplu sa te duci cu hartia numita CV in brate si sa spui scurt si raspicat o suma pretentioasa. Si mai mult decat atat, in multe cazuri angajatorul sa spuna da.
Dar si acum resursa umana este foarte importanta, fara de ea nu se poate. Numai ca acum termenii s-au schimbat.Reduceri de personal (nu ma refer la institutiile de stat), program mai extins de lucru, caci unul nu poate face cat doi, executiile mai clare – ca sa nu zic ordine- iar despre salarii ce sa mai zicem? Amintesc doar, poate cea mai intalnita replica din acest punct de vedere: “Mai bine mai putin, decat nimic”.
Nu stiu daca sa fiu sau nu de acord cu acest lucru. Cu ce nu pot insa sa fiu de acord este faptul ca acum oamenii fac mult mai usor ceea ce nu le place (ori unii nu fac deloc). Multi au un job cu o activitate care nu le place sau nu li se potriveste sau etc….mai gasiti voi situatii, sigur ati intalnit. Si acum imi vine in minte expresia unei persoane dragi mie: “Ce e munca de fapt? Prostitutie. Prestezi ceva pentru bani”. Asa e, logic si realist vorbind, este corect. Dar atunci de ce sa mai faci si ceva ce nu-ti place? Pentru ca e mai usor de spus DA acum. Pentru ca nivelul de trai este cel care ne impune sa spunem DA unui post cu care poate n-avem nici cea mai mica legatura
