Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iasi: Reţetă de criză: îşi duc maşina la amanet

Publicat in Adevarul, miercuri 16 iunie 2010 ·

Patronii caselor de amanet susţin că procedura este asemănătoare ca în cazul aurului şi că autoturismele sunt evaluate de ei ca cele second-hand.

Ieşenii care au ajuns la fundul sacului îşi amanetează nu doar bijuteriile sau obiectele electrocasnice, ci şi maşinile pe care le deţin. „Oferim şi acest gen de serviciu din octombrie anul trecut. Până acum am avut 15 clienţi care şi-au amanetat autoturismele. Procedura este asemănătoare cu cea folosită în cazul aurului“, explică Sebastian, patronul unui amanet din oraş.

Audi A6, cea mai luxoasă maşină amanetată

Autoturismele sunt evaluate ca second-hand, iar casa de amanet plăteşte proprietarului între 30 şi 40% din valoarea acesteia. „Maşina poate fi amanetată pentru minim cinci zile şi maxim o lună, cu posibilitate de prelungire. Deocamdată însă nu am scos nicio maşină la vânzare“, spune Sebastian.

Ieşeanul a închiriat o hală în afara oraşului pentru a depozita autoturismele cu pricina. Cea mai scumpă maşină pe care un client a amanetat-o la el a fost un Audi A6, pentru care proprietarul a primit suma de 20.000 de lei. Pentru a veni în ajutorul celor disperaţi, patronii mai multor case de amanet ţin deschis non-stop.

Principalii clienţi sunt tinerii care ies în oraş cu prietenii, fie la petrecere, fie la sala de jocuri, dar nu au bani. „Majoritatea îşi gajează bijuteriile din aur pentru a merge în oraş, în club sau la sala de jocuri“, povesteşte Iulian Anton, angajatul unei case de amanet din apropierea campusului studenţesc Tudor Vladimirescu.

Deschis la amanet 24 de ore din 24

Ieşeanul Sebastian Miron (21 de ani) vine deseori noaptea la amanet pentru a face rost de bani cu care să-şi scoată prietena în oraş. „Este o metodă rapidă de a face rost de bani“, spune studentul, care se uită sugestiv în portofelul gol. „Acum am adus cinci grame de aur fiindcă a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 7 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 26 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum 52 minute
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 44 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 2 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 4 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Vremea

București
acum

22°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°