Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IAR Ghimbav şi-a "donat" cele mai importante active către Eurocopter România

Publicat in Bursa, joi 17 iunie 2010 ·

* O majorare de capital social va transforma societatea doar în furnizor de piese pentru Eurocopter România

* Activitatea de producţie de elicoptere, dată cu surle şi trâmbiţe francezilor

Acţionarii companiei IAR Ghimbav au aprobat, ieri, cedarea celor mai importante active către Eurocopter România, ca aport de capital. Potrivit hotărârii, aprobate cu 79% din voturi, "se aprobă participarea IAR SA la majorarea capitalului social al Eurocopter Româ-nia SA cu un aport în natură constând în terenuri, clădiri, mijloace fixe, pregătire de fabricaţie, documentaţia tehnică aferentă activităţilor de MRO pentru elicopterele IAR 316 B Alouette III şi IAR 330 Puma. Aportul IAR SA la creşterea capitalului social al Eurocopter România SA are valoarea de 3.259.000 euro şi reprezintă valoarea activelor aportate la Eurocopter România SA, în sumă totală de 3.533.000 euro (valoare rezultată din Raportul de Evaluare întocmit de Romcontrol SA), compensată cu suma de 274.500 euro ce constituie aportul neutilizat la capitalizarea iniţială a SC Eurocopter România SA (în loc de 10 ani, cum a fost prevăzut iniţial, se utilizează doar 7 ani), reprezentând dreptul rămas de uzufruct asupra clădirilor şi terenurilor aferente aportate în anul 2003 de către IAR la Eurocopter România".

Ciudat este că în urmă cu câţiva ani Eurocopter dădea doar un milion de euro pe toate activele, iar acum observă că doar o parte dintre aces-tea valorează peste trei milioane de euro.

* Semnarea se va face doar după aducerea contractului cu Marea Britanie la Ghimbav

Pentru a se pune cumva la adăpost de intenţiile Eurocopter de a forţa preluarea activelor IAR Ghimbav şi de închidere a societăţii din Braşov, acţionarii au condiţionat totuşi semnarea contractului de aport de capital de mai multe măsuri care vor trebui luate în perioada următoare. Astfel, este necesară "scoaterea din invent

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 26 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 29 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acțiunile Airbus au scăzut. Compania și-a redus previziunile pentru 2024

Capital acum 15 minute
Marți, 26 iunie, acțiunile Airbus au scăzut, după ce compania a anunțat că și-a redus previziunile pentru anul în curs în ceea ce privește obiectivele și livrările. De asemenea, directorul financiar al companiei spune că s-au înregistrat cheltuieli

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°