De zece ani vinde brânză în piaţa Decebal şi spune că, în ziua de azi, doar femeile de la ţară mai ştiu să fie gospodine adevărate.
Albina Vărărean a crescut într-o familie numeroasă şi a învăţat din copilărie că trebuie să fie harnică şi muncitoare. „Mama m-a învăţat să fiu muncitoare şi să lucrez, dacă nu am făcut şcoală. Şi numele mi l-a pus tot aşa: ca în viaţă, să ştiu să fac de toate, exact ca o albină", spune, mândră, bistriţeanca. În viaţă, a prins repede drag de muncile gospodăreşti şi a avut grijă ca şi pe copiii ei să îi înveţe la fel. „Avem acasă o fermă cu 60 de oi şi 6 văcuţe. Suntem o familie unită şi ne ajutăm în toate. Şi copiii mei, toţi premianţi, când vin acasă, se duc cu vacile sau cu oile, ajută prin casă şi la munca de pe câmp. Eu vin cu brânza la oraş şi o vând, soţul o prepară acasă, iar băiatul şi nora îngrijesc de animale", povesteşte tanti Albina. Aceasta mai spune că munca unui om de la ţară nu este una uşoară, dar nu se plânge, din contră. „Muncim toată ziua, dar nu simţim oboseală. La 05 dimineaţa, toată lumea se trezeşte şi se apucă de treabă. Nu e uşor, dar cu muncă şi răbdare, trecem peste toate. Aşa ne-am apucat de afacerea asta, avem şi stână ecologică şi ne descurcăm bine", spune femeia.
Vinde brânză la preţ de criză
Deşi în zece ani de când face naveta la oraş pentru a vinde brânză de oaie are deja cumpărători fideli, Albina Vărărean spune că vânzările nu mai sunt ce-au fost odată. „Anul trecut dădeam brânza cu 16 lei, acum cu 12 şi mai scădem şi la 8 lei. Vindem la preţuri de criză", mai spune comerciantul. Acesta aduagă că nu i-a fost greu să ţină pasul cu toate normele impuse prin lege şi că s-a adaptat din mers. „Am şi certificat de comerciant şi am învăţat multe făcând cursul acesta. Ştiu cum să le vorbesc oamenilor, cum să ambalez marfa, să o păstrez curată şi proaspătă", explică gospodina. De