Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţie ca-n Toronto: o oră de party la metrou, 1.500 de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 16 iunie 2010 · ·

Vagoanele şi peroanele Metrorex pot fi închiriate, în afara programului, de către firme. Un tren cu vagoane vechi costă, pe oră, 900 de euro, unul nou – 1.300 de euro, iar peronul poate fi folosit contra sumei de 600 de euro. Prima petrecere în subteran a avut la loc acum trei săptămâni, la Gara de Nord.

Moda petrecerilor la metrou, inventată la New York şi Toronto, a ajuns şi la Bucureşti. Şefii care vor să-şi impresioneze subalternii pot alege, de câteva săptămâni, această locaţie specială pentru petrecerile „găştii” de la birou. Asta după ce Metrorex a decis să-şi exploateze reţeaua de metrou şi să închirieze, în afara programului, trenurile din dotare, cât şi peroanele care pot servi foarte bine ca platformă pentru distracţie.

Societatea cere pentru închirierea unui singur tren vechi, 900 de euro pe oră. Metrorex pune la dispoziţia petrecăreţilor nu doar hârburile pline de grafitti, ci şi trenurile noi, tip Bombardier, la un preţ şi mai piperat, de 1.300 de euro pe oră.

Negocieri la sânge

Însă nu este suficient să aveţi aceşti bani, trebuie să fiţi convingători în faţa Metrorex, pentru ca să puteţi obţine aprobarea în cel mai scurt timp. „Pentru organizarea în bune condiţii, toate elementele se discută cu specialiştii societăţii şi în funcţie de fiecare acţiune, acest proces poate dura de la câteva zile la două luni”, explică directorul companiei, Gheorghe Udrişte. Pentru fiecare petrecere care se doreşte a se organiza în subteran, Metrorex ia în calcul durata de desfăşurare, resursele necasare, traseul pe care se poate circula, astfel încât activitatea de transport de călători să nu fie perturbată.

Astfel de activităţi la metrou nu se organizează decât în afara intervalului orar de circulaţie a trenurilor pentru călători, adică între 23.00 şi 5.00, şi cu măsuri speciale de protejare a instalţiilor şi construcţiilor speciale al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 23 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 52 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 59 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 48 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 55 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 21 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°