„Filmele româneşti o duc greu acasă. Într-un fel. În timp ce criticii străini ridică în slăvi noile filme româneşti, acasă ele sînt întîmpinate cu sentimente amestecate. Chiar şi Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu sau 432 al lui Cristian Mungiu au avut partea lor de cîrcoteli, din cele mai greşite motive. Inclusiv din invidie primitivă. Bineînţeles că este binevenită orice critică, dar, mai întîi, ar trebui ca fiecare să cunoască regulile, contextul şi, cel mai important, să fie îndreptăţit s-o facă. De aceea, pentru ediţia din acest an, am adunat o echipă relevantă de critici de film locali a căror misiune este aceea de a oferi o imagine pertinentă a Noului Cinema Românesc şi să promoveze cele mai noi titluri aşa cum o merită“ scrie Mihai Chirilov în editorialul ediţiei speciale în engleză a AperiTIFF-ului intitulată chiar aşa The New Romanian Cinema 2010, ediţie specială apărută cu sprijinul ICR şi care are pe copertă o fotografie cu Ceauşescu. Treisprezece critici de film români şi patru americani scriu despre filmele româneşti ale ultimilor ani, intervievează şi fac portretele a zeci de regizori şi actori din noul val. Iat-o pe Ozana Oancea, protagonista, deja premiată la TIFF, a filmului Felicia, înainte de toate, debutul în regie al lui Răzvan Rădulescu, cea care a trebuit să înveţe olandeză pentru acest rol: „Tatăl meu a fost actor şi am crescut cu ideea că eu nu trebuie să fac asta niciodată, chiar dacă au existat momente în care mi s-a părut cea mai frumoasă meserie din lume. Pe la 12 ani mi-am dorit să ajung medic veterinar şi să trăiesc la ţară, lîngă o fermă cu cai. După patru ani m-am răzgîndit. Poate că, totuşi, mai e o speranţă şi cineva mă va distribui într-un film despre o femeie veterinar de la ţară, ajutînd oamenii şi animalele.“

„Filmele româneşti o duc greu acasă. Într-un fel. În timp ce criticii străini ridică în slăvi noile