- Diverse - nr. 572 / 16 Iunie, 2010 Un om cu un sarm aparte, presedintele Sindicatului "Spiru Haret" a crezut in sine, s-a zbatut, fara a face compromisuri cu viata, si iata ca a izbandit. Ajuns la varsta deplinei maturitati, doreste sa mai vada, in fractiuni de timp, luminile ce se aprind in vietile noastre, avand putinta sa mai gandeasca asupra faptului ca este posibil sa viseze inca, fara ca in jur gemetele si tipetele dupa dreptate sa se amplifice la nesfarsit. Visul profesorului Ioan Sacarea se prelungeste peste viata si vine iarasi din urma amenintator, sau poate ca nici nu a fost vis, poate ca sub armura acelui spatiu fluid totul e in ordine. Oriunde se afla, intra zambind, mai intai nesigur, cu o urma de mirare si de candoare, traversand cu mare precautie niste spatii mai dense parca, pentru intalnirea cu marea rezistenta… cu guvernantii. Ioan Sacarea traieste totul cu disperare, sacrificandu-si viata intr-o dureroasa invocare, spre descoperirea rostului ei primordial. Apare printre dascali, cu ochii umbriti ca de neincredere, scaldati apoi in lacrimi care nu apar, ci doar susurand in adanc, sub pleoapele stranse de griji, la orizontul genelor lungi si stufoase, cu ochii deschisi, sorbind cu lacomie lumina si viata. Traieste constant o energica infasurare in sine si un ecou din adanc ii raspunde ca un susur de izvor cristalin: continua! Dupa lungi perioade de letargie, i se iveste aproape intotdeauna brusc ceva ca o savoare puternica si ii simti delectarea inainte de a sti. Mai mult ca oricand, un curent anume ne transmite ca presedintele Ioan Sacarea inseamna realitatea intensa, adevarul plin de seva pe care, pana atunci, doar il carpise si-l innadise intr-un cuvant, un profesor ce lupta pentru dascali, in care toate conditiile pentru a realiza fericirea se intrunesc in chip real si care, in atmosfera pe care o creeaza, infloreste cu o nepremeditata insole