Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI - 16.06.2010

Publicat in Bursa, miercuri 16 iunie 2010 ·

* ADEVĂRUL

* Boc pierde la puncte, dar rămâne în funcţie

Moţiunea de cenzură a căzut. Pentru demiterea Guvernului erau necesare 236 de voturi, iar Opoziţia a adunat 228. Huiduit de protestatari, Emil Boc i-a acuzat pe parlamentari că vor să-şi păstreze privilegiile. Aleşii PSD şi PNL au făcut un tablou al ruşinii cu poza celor care l-au susţinut pe Boc.

* Dinel Staicu, condamnat şi bun de plată

Directorul SIF Oltenia, Dinel Staicu (foto), şi fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor, Ion Popescu, acuzaţi de fapte de corupţie şi fraudă, au fost condamnaţi, ieri, de Judecătoria Sectorului 4 la câte patru ani de închisoare cu executare şi la plata a peste opt milioane de lei (aproximativ două milioane de euro).Alţi doi foşti directori din cadrul BIR, Radian Răceală şi Viorica Duţu, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel

* Aleşii PDL au luat cu asalt Curtea Constituţională

Puterea a reuşit să impună majoritatea judecătorilor constituţionali. Sesizările Opoziţiei pe legile austerităţii au şanse minime. Raportul de forţe de la Curte a fost decis de votul dat luni noapte în Camera Deputaţilor, în urma căruia postul de judecător a fost obţinut de candidatul propus de PDL. Puterea şi Opoziţia şi-au disputat acerb supremaţia la Curtea Constituţională pentru a se asigura că sentinţele pe care le va pronunţa forul constituţional le vor da câştig de cauză.

* România, punct de tranzit din cauza Kargastanului

Trupele SUA care se întorc din Afganistan trec prin Bucureşti din cauza violenţelor din Kârgâzstan. Baza americană este ameninţată cu închiderea, pe fondul influenţei Rusiei asupra guvernului interimar kârgâz. Avioanele americane care transportă trupe din Afganistan folosesc ca punct de escală un aeroport din Bucureşti, din cauza situaţiei

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 2 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°