Despre un Muzeu al Erei Comuniste scria Monica Lovinescu în noiembrie 1990, într-un articol reluat în volumul „Etica neuitării“ (antologie şi prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Humanitas, 2008).

Monica Lovinescu pornea de la premisa unei contraponderi la hidoşenia arhitectonică a Casei Poporului, imaginându-şi un muzeu al comunismului chiar în burta acestui edificiu. Atunci, în '90, o asemenea soluţie era perfect sincronă cu spiritul epocii. Între timp însă, simbolismul lugubru al Casei Poporului s-a mai estompat, clădirea devenind un edificiu babilonic unde se găsesc cam de toate: Parlament, SPP, SECI, SPOC, muzee, Avocatul Poporului, salon pentru nunţi şi botezuri, tipografii, diverse târguri, vinoteca Elenei Ceauşescu, piscine, saune, buncăre antiatomice etc.

Cu puţină străduinţă, mai ales politică, s-ar putea găsi un spaţiu adecvat care să intre într-o naturală complementaritate cu admirabilul Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Aflăm din presă cum preşedintele Traian Băsescu, purtat de braţe vânjoase în toate slăvile anticomunismului, n-ar fi percutat la un asemenea proiect: într-un interviu apărut în „Jurnalul Naţional", dl Claudiu Mătasă, consul onorific al României în Florida, afirmă că i-a fi trimis încă din 2005 preşedintelui Băsescu mai multe scrisori în care, asigurând din contul său personal un sprijin financiar de 100.000 de dolari, i-a solicitat începerea demersurilor pentru un Muzeu al Comunismului la Bucureşti.

N-a primit nici până astăzi vreun răspuns. Institutul Român de Istorie Recentă lansează un proiect interesant, urmând să organizeze o şcoală de vară (cu dezbateri, conferinţe, proiecţii de film, workshop-uri etc.), unde conceptul unui Muzeu al Comunismului va fi aşezat în balanţa oportunităţii şi a interesului public şi istoric cu acela al unui Muzeu al Dictaturii. Discuţia merită urmărită cu