Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Criza blochează investiţiile la un bazin olimpic şi la o sală de sport

Publicat in Adevarul, joi 17 iunie 2010 ·

Dacă sala de sport de la Clubul Sportiv Şcolar este aproape gata, la bazinul de înot mai este mult de lucru. Ministerul Educaţiei a alocat anul acesta 100.000 de lei pentru continuarea lucrărilor.

Conducerea Clubului Sportiv Şcolar din Tecuci visa frumos în urmă cu câţiva ani, că va ajunge să aibă în curte un complex multifuncţional alcătuit dintr-o sală de sport modernă, cu 160 de locuri şi un bazin olimpic.

Lucrările au început la ambele obiective şi totul părea să decurgă normal însă deloc surprinzător, criza care a afectat puternic economia românească a întrerupt visul frumos.

Inaugurare amânată

Sala de sport, care ar fi trebuit inaugurată pe 30 iunie 2009, nu este dată în folosinţă nici astăzi. Deşi lucrările sunt efectuate în proporţie de 95%, sala nu poate fi inclusă în circuitul competiţional şcolar, pentru că mai sunt de făcut finisajele.

„La sală, nu prea mai avem de făcut mare lucru. Doar de pus gresie şi faianţă pe la baie şi vestiare. În rest, este gata", spune unul ditre muncitori.

Constructorii sunt nemulţumiţi, nu numai de lipsa materialelor, ci şi de faptul că angajatorul nu i-a plătit de şase-şapte luni.

„Nu putem să lucrăm aşa. Am fost 20 şi am rămas şase. În ritmul ăsta, nu vom mai da în folosinţă şcoala nici la anul!", spune un alt muncitor.

Primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain spune că de şase luni nu se lucrează la această importantă investiţie.

„Am vorbit şi eu cu cei de la firma care construieşte, Unicom SA Galaţi, şi am înţeles că nu a mai primit bani pentru continuarea lucrărilor. Nu ne rămâne decât să sperăm că această investiţie nu va fi lăsată de izbelişte", afirmă cu resemnare edilul tecucean.

Bazin...uscat!

Tot în curtea Clubului Sportiv Şcolar, au început lucrările şi la un modern bazin olimpic, obiectiv construit cu fonduri de la Ministerul Educaţiei. Şi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°