„ – Cîţi ani ai? mai întreabă preşedintele.
Se gîndeşte, descurajat. Nici asta nu ştie. Dar îşi aduce aminte ce a răspuns odată argatul Petre la aceeaşi întrebare cînd a fost angajat.
– Sînt bătrîn, răspunse Baruţu.“
(Tudor Arghezi – Cheile) Florina e o fată norocoasă. Prima dată a aflat asta la nouă ani, cînd a ajuns într-o organizaţie pentru copii orfani. Cu doi ani în urmă, tatăl pierduse casa la poker, iar mama le-a dat la leagăn, pe ea şi pe cele două surori. „Aţi avut noroc, mamă, cîţi copii din orfelinatul ăsta n-ar fi visat să aibă ce-o să aveţi voi acolo!“ În organizaţie nu i-a lipsit nimic: avea mamă socială, psiholog, logoped, pedagog, manager de caz, haine, sponsorizări, fraţi sociali. Din prima zi le-a declarat război tuturor. Refuza, mimînd indiferenţa, fiecare semn de bunăvoinţă, orice promisiune de viaţă mai bună, toate şedinţele de terapie. Mama venea rar să le viziteze. Odată, i-a cerut Florinei să-i dea din fardurile ei. „Îţi dau, dar mă iei acasă, la tine?“ Cinci ani, cît a stat în organizaţie, şi-a rugat mama să o ia cu ea.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos A doua oară a aflat că este norocoasă cînd a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiată de iubitul ei. La 14 ani Florina s-a îndrăgostit de Marian, un bărbat de 26 de ani. S-a mutat la el, fiindcă i-a spus că o iubeşte. A părăsit organizaţia. Managerul de caz i-a propus mamei naturale să stea împreună cu fata ei într-o garsonieră închiriată pe banii organizaţiei. Mama n-a vrut. Direcţia pentru Protecţia Copilului a decis că Florina este destul de mare să hotărască: renunţă la iubit sau pleacă din familia socială. La 14 ani, cu refuzul mamei în gînd, a semnat hîrtia prin care renunţa de bunăvoie la protecţia organizaţiei şi a statului. Marian a trimis-o să se prostitueze. Fiindcă n-a vrut, a tăiat-o. „Ai avut noro
