Mihai Răduţ a semnat un contract pe 4 sezoane cu gruparea din Ghencea şi va primi un salariu anual de 150.000 de euro plus alte bonusuri. Acesta va susţine astăzi şi primul antrenament cu roş-albaştri.
Răduţ este al patrulea transfer important al lui Victor Piţurcă, antrenorul din umbră al Stelei, după cel al lui Dorel Stoica, Păcurar şi bulgarului Todorov. Fotbalistul va efectua azi prima şedinţă de pregătire alături de noii coechipieri, sub comanda lui Eugen Neagoe!
Puştiul lui Inter Curtea de Arges s-a deplasat la stadionul Ghencea la prânz împreună cu impresarul său Victor Becali.
Piţi i-a mai adus la Steaua pe Todorov, Dorel Stoica, Răzvan Stanca şi Alex Păcurar.
Şi Gardoş a semnat cu Steaua. Fundaşul Concordie Chiajna a sosit în Ghencea, unde a tratat cu şefii Stelei condiţiile unui viitor contract. Cele două părţi s-au înţeles repede, aşa că Gardoş va fi din sezonul viitor jucătorul roş-albaştrilor.
Florin Gardoş a fost aproape de Astra Ploieşti, Stoichiţă încercând să îl deturneze, dar în cele din urmă, Steaua a avut câştig de cauză.