Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IPJ are un nou şef controversat

Publicat in Romania Libera, joi 17 iunie 2010 ·

Comisarul-şef Ioan Liviu Tăut a fost numit în fruntea poliţiei maramureşene. Noul şef al IPJ Maramureş a fost cercetat în trecut pentru tergiversarea unei anchete care a permis unui infractor să părăsească ţara.

Noul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Maramureş este fostul şef al structurii similare din judeţul Satu Mare. Comisarul-şef Ioan Liviu Tăut a fost numit la şefia poliţiei maramureşene după ce doi dintre cei trei poliţişti din conducere, Ioan Isac (53 de ani) şi Florian Maxim (54 de ani), au cerut să se pensioneze "pentru a nu pierde facilităţile" după scăderea salariilor. Tăut şi-a luat funcţia în primire ieri, revenind la vechiul său loc de muncă. Intrat în structurile Miliţiei în 1987, sătmăreanul Tăut şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei în Maramureş, în perioada 1994-2005 fiind şef al serviciilor Resurse Umane şi Ordine Publică şi, pentru o perioadă de patru ani, adjunct al IJP Maramureş. Din 10 octombrie 2005, Tăut a fost numit şef al poliţiei sătmărene şi în octombrie 2008 a fost propus pentru destituire de ministrul de Interne din acea vreme, Cristian David. Retragerea lui David din fruntea Ministerului de Interne a determinat rămânerea lui Tăut în funcţie. Însă evenimentul care a atras cercetarea sa de către Corpul de Control al MIRA a rămas.

La 7 septembrie 2008, Darius Ţînţaş, fiul unui miliardar din Negreşti Oaş, care nu avea permis de conducere şi conducea sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu o viteză ameţitoare, a spulberat doi oameni, unul dintre ei murind. Deşi Tăut este autorul a două cărţi despre cercetarea accidentelor de circulaţie („Probleme de tactică criminalistică în cercetarea accidentelor de circulaţie" şi „Metodica cercetării accidentelor de circulaţie"), echipei sale i-au trebuit mai multe zile să soluţioneze cazul. După finalizarea dosarului, în care se propunea arestarea fiului miliardar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 27 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum 2 ore
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 34 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 1,89 milioane de euro, la tragerea de duminică

G4Media acum 59 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, transmite Agerpres. La Loto

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 5 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum 46 minute
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°