A devenit obsedant. Îl are aproape toată lumea prin casă, probabil că şi unii dintre dumneavoastră, cei care citiţi acum. Îl am şi eu. E din lînă, mai mult lung decît lat, nu foarte mare, cu dungi în culori vesele aşezate vertical, pe lăţime. E de la Ikea. Venirea suedezilor (şi) în România a completat tabloul global şi ne-a băgat definitiv în rîndul lumii: sîntem dintre cei cu McDonald’s, Starbucks, Pizza Hut, Burger King, Praktiker şi cîte şi mai cîte. Mobila şi alte lucruşoare pentru casă pe stil scandinav, albe, epurate, curăţele ne-au cucerit căminele. Merge mînă în mînă cu teoria macdonaldizării a lui George Ritzer (The McDonaldization of Society, 1993), cu mica variaţie că suedezii redistribuie socialist munca (nu numai taxele) şi te pun să-ţi asamblezi singur canapeaua.
Aşa se face că mai toţi am ajuns să avem prin case – dacă nu ceva mobilier – măcar nişte linguri şi furculiţe, pahare, cîrlige de rufe, aşternuturi, perniţe şi, desigur, covoraşul universal. De lînă, cu dungi.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp
În week-end-uri veţi vedea adevărate peripluri la Ikea din marginea Bucureştiului. Înlăuntrul domului casnic în care eşti ghidat cu săgeţi mari, lipite pe jos, ca Doamne fereşte, să nu cumva să ratezi vreun departament, se petrec adevărate drame de familie. Cupluri proaspăt căsătorite, asudate şi nervoase experimentează prima ceartă domestică. Pentru că sînt bulversant de multe opţiuni, pentru că trebuie să te gîndeşti bine ce potriveşti cu ce, ce asamblezi cu ce, pentru că trebuie să notezi de pe produsele alea tot felul de coduri cu un soi de creionaşe ecologice (!!) pe care le primeşti la intrare. Ideal ar fi ca, tot de la intrare, să se dea şi ceva calmante. Cîte un extraveral. Cu toată aglomeraţia din jur, cu toate tentaţiile de acolo, e uşor să te pierzi cu firea. Şi ajung
