Au reparat o serie de nedreptăţi cu alte nedreptăţi, unele chiar mai mari. În multe cazuri, aşa sunt percepute legile postdecembriste privind retrocedarea bunurilor confiscate abuziv în perioada comunistă. Dorite a fi măsuri reparatorii, în realitate, ele au creat haos de prea multe ori în proprietatea funciară, efectele lor fiind resimţite chiar şi acum, la 20 de ani de la revoluţie.
Este corect şi firesc ca o societate democrată să respecte şi să garanteze dreptul de proprietate. În România însă, modul în care aceste legi au fost concepute şi puse în practică a lăsat deseori loc la interpretări şi a generat abuzuri. Şi asta pentru că s-a pornit cu stângul, Legea 18/1991 dovedind în timp lacune greu de reparat, iar legile apărute ulterior, încheind fulminant cu Legea nr. 247/2005, cunoscută şi drept Legea Flutur - au adâncit şi mai mult dezastrul.
Ce mai, după atâţia ani, e clar, oricât s-ar chinui autorităţile, o soluţie precisă, limpede, în ceea ce priveşte proprietatea nu va fi găsită nici prea curând, nici prea uşor. Probabil nici nu se va rezolva vreodată. Şi asta pentru că nici moştenirea istorică (şi aici mă refer la o evidenţă strictă a proprietăţilor) nu a fost clară, dar şi pentru că, trebuie să recunoaştem, cei care ar fi trebuit să pună în aplicare aceste legi au făcut greşeli flagrante, voite sau nevoite. Aşa s-a ajuns în situaţia în care pentru aceeaşi proprietate au fost acceptate mai multe cereri de restituire, ce aveau anexate documente din diferite perioade. Aşa s-a ajuns în situaţia ca, de exemplu, terenuri de cea mai proastă calitate situate în sate uitate de lume să fie "stămutate" la dorinţa solicitanţilor în buricul capitalei, în apropierea marilor oraşe, la malul mării sau, de ce nu, în creierii munţilor. Şi atunci, cum să nu te întrebi cât au reparat şi cât au nedreptăţit legile acestea? Nu avem cum să uităm, de exemplu
