„Anul ăsta trebuie coroniţă. Nu ştiaţi? Păi tocmai fiul dumneavoastră să nu aibă coroniţă? Nu înţeleg cum se face, dar mulţi dintre părinţi n-au aflat. Serbarea începe în zece minute, mai aveţi timp să mergeţi, s-au mai dus vreo doi taţi după coroniţe, aşa, de urgenţă. Vedeţi că poate vă descurcaţi şi dvs.“
Dacă-i musai, e musai, cum o să rămînă copilul mai prejos decît ceilalţi. Noroc că prima florărie e la vreo trei sute de metri, o dugheană de tablă cu aer condiţionat înăuntru. Un tată în şlapi şi plin de nervi aşteaptă în uşă acelaşi lucru: să i se împletească o coroniţă pentru odraslă. De fapt, aflu că nu e vorba de una singură, ci de şapte. A primit comenzi de la mai mulţi părinţi. Florăreasa, îmbrăcată în negru, robustă şi în vîrstă, roteşte de zor sîrmuliţe cu degetele, legînd florile de inelul de tulpini şi frunze gata pregătit. Spun că vreau şi eu o coroniţă, cît de repede se poate. „Păi, tot aşa, în ultimul moment aţi aflat?“ – mă întreabă. „Da.“ „Noi am tot lucrat azi la comenzi, dar să ştiţi că unii le-au dat de acum o săptămînă. Ce-i drept, anul ăsta au venit şi destui aşa, ca dvs., după ce au aflat chiar înainte de serbare că trebuie coroniţă.“
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor „...-le muma-n.... la profesorii ăştia – intervine tatăl în şlapi, parcă voind să se facă simpatic florăresei – nu mai ştiu nici ei ce vor. Anul trecut n-a trebuit. Acuma i-a apucat cu coroniţa, grijania mamei lor.“ Florăreasa îl priveşte lung de jos în sus. „Nu mai vorbiţi domnu’ aşa de profesori, nu se poate să vorbiţi aşa.“ – îl dojeneşte. „Bine că-mi faci mata educaţie.“ Femeia tace, dar se uită la mine cu subînţeles. Mîinile-i merg neîntrerupt. O ajută un bărbat în maiou, cu ochelari, îi rupe crizanteme şi margarete. „Cîte unşpe flori la coroniţă, băi Jenele, mi-ai dat doişpe. Of, ce zi grea. De dimi
