România a obţinut, cu ocazia vizitei de miercuri a unei delegaţii oficiale la Moscova, o reducere de 13 dolari a preţului plătit pentru mia de metri cubi de gaze importate de la ruşi prin intermediul traderului WIEE, deţinut în proporţii egale de Wintershall şi Gazprom.
„Am adresat rugămintea preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, să ne sprijine în reducerea preţului la importul de gaze. Există această disponibilitate. Sunt încrezător în reducerea treptată a preţului gazelor importate", a afirmat ministrul Economiei, Adriean Videanu, care a condus delegaţia română.
Importuri directe
Această reducere înseamnă însă doar 3,7% din preţul actual de import de circa 350 de dolari pe mia de metri cubi şi nu vizează întreaga cantitate importată, întrucât România are contracte şi cu un alt intermediar, respectiv Imex Oil.
Totuşi, preţul internaţional al gazelor va creşte în următoarele luni, urmând trendul petrolului, astfel că nu va exista o ieftinire propriu-zisă pentru populaţie datorată discountului făcut de WIEE.
De asemenea, Videanu a reiterat ideea potrivit căreia România ar putea importa gaze în mod direct de la Gazprom din 2012, când expiră contractele cu intermediarii.
Potrivit calculelor „Adevărul", importul direct de gaze de la ruşi ar înseamna o scădere de doar 2% a facturii pentru populaţie, dacă se va menţine actuala pondere de 20-25% a importurilor în consumul naţional.