Bibelouri, suveniruri, cărţi poştale, timbre, cicolată, toate cu imaginile prinţesei moştenitoare Victoria şi ale fostului ei profesor de gimnastică Daniel Westling abundă la Stockholm în aceste zile. Capitala Suediei pavoazată în culorile galben şi albastru ale regatului scandinav este în febra pregătirilor pentru nunta celor doi, programată sâmbătă.
Agitaţia care a cuprins "Veneţia Nordului" se datorează atât evenimentului, cât şi criticilor asupra costurilor festivităţilor organizate cu această ocazie: concerte, emisiuni de televiziune, banchete. Bineînţeles, ceremonia nupţială va fi cea mai importantă. Ea se va desfăşura la catedrala Storkyrkan. După serviciul religios, cortegiul, cu tradiţionala caleaşcă şi cavaleri, va traversa oraşul, după care tânăra pereche va urca la bordul unei ambarcaţiuni pentru a naviga pe Marea Baltică până la palatul de pe insula Gamla Stan.
Televiziunea publică SVT, care va face transmisiuni directe, a pus în funcţiune cel mai important dispozitiv din istoria sa şi nu mai puţin de 2.000 de jurnalişti au fost acreditaţi să relateze despre eveniment.
După ce Victoria (32 de ani), fiica cea mare a regelui Carl XVI Gustav, va răspunde "da", Daniel Westling (36 de ani), în prezent proprietar al unor săli de sport de lux, va deveni "Majestatea Sa regală prinţul Daniel", după cum a precizat Curtea, citată de AFP. Totodată, el va primi titlul de duce de Västergötland, ducatul cuprinzând Göteborg şi vestul regatului.
Nici lista invitaţilor, nici cea a cadourilor, nici meniul pregătit de marele şef de la Operakällaren, Stefano Catenacci, nu au fost făcute publice. Dar generalul Haakan Pettersson, şeful Statului-Major al regelui, a făcut cunoscut că au fost invitate toate familiile regale europene, precum şi personalităţi suedeze începând cu premierul Fredrik Reinfeldt.
Potrivit presei, pr