Cele 11 spitale din judeţul Alba vor fi preluate de primării şi de Consiliul Judeţean Alba până la data de 1 iulie. Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi Spitalul TBC Aiud vor fi administrate de Consiliul Judeţean, iar restul spitalelor vor trece la autorităţie locale din oraşul respectiv.
Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel spune că spitalele pe care le va administra CJ Alba trebuie să devină profitabile. Mai mult, acesta doreşte îmbunătăţirea condiţiilor spitaliceşti în unitatea din Alba Iulia şi aşteaptă performanţă de la managerul spitalului.
„În mare, am schiţat un plan pentru preluarea celor două spitale. Aşteptăm ca Ministerul să acopere datoriile restante pe care a promis că le va achita. Aceasta este o problemă care trebuie rezolvată. Noi ne vom îndrepta mai apoi atenţia spre optimizarea condiţiilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba“, a spus Ioan Dumitrel.
Unul dintre obiectivele urmărite este şi obţinerea unui management sanitar care să asigure o mai bună funcţionare a spitalelor. „Managerul spitalului trebuie să găsească şi să prezinte soluţii viabile. Aşa cum o clinică privată poate să aibă profit, aşa şi spitalele pe care le preluăm trebuie să iasă măcar fără pierderi. Noi nu vom lua banii pentru investiţiile Consiliului Judeţean pentru a acoperii ineficienţa din spitale“, a mai spus Dumitrel.
Datorii de peste 11.000.000 lei
Cea mai mare problemă pe care au sesizat-o autorităţile care trebuie să preia spitalele este cea a datoriilor istorice. La data de 30 mai 2010, totalul datoriilor la cele 11 spitale din judeţ era de 11.006.694 lei.
O parte dintre Primăriile care au de administrat spitalele din judeţ spun că noua sarcină îi depăşeşte, mai ales că au în administrare şi şcolile. Ioan Andreş, primarul oraşului Câmpeni spune că din bugetul local pe anul 2010, în valoare 13.800