Fostul student Mihai E. Popa a scăpat cu viaţă din întâlnirea cu minerii. Dar nici după două decenii nu a scăpat de oroarea provocată de gospodinele şi mahalagiii Capitalei care-i aplaudau pe ortaci. Erau "Oamenii de bine" care, dacă nu-i puteau omorî cu mâna lor pe "golani", se credeau eroi dacă apucau măcar să-i albească de scuipat. Mulţumindu-le minerilor pentru "ordinea" impusă cu bâtele, Ion Iliescu i-a invocat pe "oamenii de bine": "Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toţi oamenii de bine care doresc progresul societăţii act de româneşti. Vreau să vă mulţumesc, deci, pentru acest înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile". Spre ruşinea bucureştenilor, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, "oamenii de bine" ai Capitalei au fost la fel de sălbatici ca minerii.
Bătăuşii "în civil"
JN: Cine erau cei care băteau?
M.P.: Minerii şi ofiţerii în civil care îşi ziceau "de la Securitate". Parcă erau traşi la xerox, îmbrăcaţi în cămăşi albe şi pantaloni negri, călcaţi la dungă. Era clar că ei conduceau. Am fost uimit de ferocitatea cu care foloseau bastoanele de cauciuc. În timp ce minerii aveau răngi şi bâte, civilii aveau pulane de cauciuc. Uimitor era şi contrastul dintre ferocitatea cu care băteau şi feţele lor spilcuite, aproape de intelectuali. "Bodigarzii" mei, care mă considerau probabil o "pradă de război" importantă, n-au lăsat pe altcineva să mă linşeze. La sediul Poliţiei din Str. Eforie, cei patru, împreună cu alţi câţiva mineri, au alcătuit un complet de judecată care trebuia să decidă dacă voi fi executat sau nu.
JN: Au spus-o ca atare?
M.P.: Da, au spus că se pregătesc să mă omoare, dar pentru asta trebuie făcut un proces. Cazul meu este deosebit: am fost judecat de un grup care s-a substituit autorităţii de stat, faptă ce constituie infracţiun
