Compania trebuie să achite amenda de 3,5 mil. lei aplicată de Consiliu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) s-a pronunţat, prin decizie irevocabilă, în favoarea Consiliului Concurenţei în cazul amenzii de 3,5 milioane lei aplicate firmei din domeniul prelucrării lemnului, Kronospan, pentru săvârşirea unui abuz de poziţie dominantă, potrivit unui comunicat emis, ieri, de Consiliul Concurenţei.
În urma efectuării unei investigaţii pe piaţa producţiei şi comercializării de pal, autoritatea română de concurenţă a constatat faptul că firma Kronospan a încălcat Legea concurenţei, prin săvârşirea unui abuz de poziţie dominantă. Prin urmare, Consiliul Concurenţei a sancţionat societatea Kronospan cu o amendă contravenţională de 3,5 milioane lei.
"În perioada care urmează, atitudinea Consiliului Concurenţei va fi una şi mai proactivă şi vom declanşa investigaţii din proprie iniţiativă ori de câte ori vom constata abateri de la legislaţia în domeniul concurenţei", declara, acum ceva timp, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
S.C. KRONOSPAN SEPAL S.A. a formulat, la rândul ei, cerere de chemare în judecată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţa de fond anulând decizia Consiliului Concurenţei.
Recursul declarat ulterior de Consiliul Concurenţei împotriva hotărârii primei instanţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consecinţa fiind menţinerea ca legale şi temeinice a sancţiunii şi măsurilor dispuse de autoritatea de concurenţă.
Potrivit Consiliului Concurenţei, autoritatea a obţinut la nivelul anului 2009 soluţii favorabile într-un procent de circa 80% în litigiile în care aceasta a fost parte.
Kronospan România este prezentă pe piaţa românească începând din luna iunie 1999. Principala activitate o constituie comercializarea de produse pe ba