Meciul de fotbal Spania - Elveţia, de la Campionatul Mondial din 2010, încheiat cu victoria neaşteptată a celei de-a doua echipe, confirmă cât de mult contează în viaţă inteligenţa.
Spania a prezentat o formaţiede stele fotbalistice: jucători cu tehnică individuală impecabilă şi experienţăîn campionatele de referinţă, precum David Villa, Xavi, Iniesta, Puyol, Alonso,Casillas, cu care orice echipă din lume s-ar mândri. Dar această formaţie, neavând o ideecoagulantă şi inovativă de joc, nu a putut marca vreun gol, deşi a dominatuneori copios. Elveţienii, însă, cu un bun plasament, care a făcut ca dublajulsă funcţioneze practic fără eroare, la mijloc şi în apărare, şi cu angajamentfără rezerve, organizaţi în lumina unei soluţii ingenioase, aleasă deantrenorul Hitzfeld, au jucat inteligent şi eficace. S-a sesizat uşor că, fărăo idee de joc clară şi surprinzătoare, formaţiile compuse din stele nu se potdescurca în faţa dublajelor şi apărărilor aglomerate. Uruguay a prestat, contraAfricii de Sud, probabil cel mai profesionist fotbal din meciurile de până acumale Campionatului Mondial. Joc efectiv de echipă, în viteză, cu toţi jucătoriiîn continuă mişcare, fiecare asumând, pe rând, orice rol, în apărare şi înatac, cu apărători vigilenţi şi atacanţi inovativi, la nivel tehnic înalt, carea dus la victorie meritată. Forlan a coordonat discret şi eficaceatacurile, iar Suarez, Fucile, Pereira, Lugano l-au sprijinit cu pricepere.Africa de Sud a jucat bine în câmp, dar nu a ştiut ce este de făcut în preajmacareului sau în careu. Ea dispune, cu Pienaar şi Tshabalala, de înaintare, darnu are finalizare. Prin jocul foarteprofesionalizat şi inovativ – în care Forlan, Suarez şi Fucile au strălucit –Uruguay-ul îşi anunţă candidatura clară la calificarea în optimi. La cel puţinun egal cu Mexicul, bine articulata echipă a celor trei va întâlni Coreea deSud sau Nigeria ori Grecia (în