Operaţiunea se va face în cadrul unei majorări de capital social care va transforma societatea braşoveană doar în furnizor de piese pentru Eurocopter România, în timp ce activitatea de producţie de elicoptere, considerată la un moment dat strategică pentru România, a fost cedată francezilor.
Acţionarii companiei IAR Ghimbav au aprobat, ieri, cedarea celor mai importante active către Eurocopter România, ca aport de capital. Potrivit bzb.ro, hotărârea prevede, cu 79% din voturi, că „se aprobă participarea IAR SA la majorarea capitalului social al Eurocopter România SA cu un aport în natură constând din terenuri, clădiri, mijloace fixe, pregătire de fabricaţie, documentaţia tehnică aferente activităţilor de MRO pentru elicopterele IAR 316 B Alouette III şi IAR 330 Puma. Aportul IAR SA la creşterea capitalului social al Eurocopter România SA are valoarea de 3.259.000 euro şi reprezintă valoarea activelor aportate la Eurocopter România SA, în sumă totală de 3.533.000 euro (valoare rezultată din Raportul de Evaluare întocmit de Romcontrol SA), compensată cu suma de 274.500 euro ce constituie aportul neutilizat la capitalizarea iniţială a SC Eurocopter România SA (în loc de 10 ani, cum a fost prevăzut iniţial, se utilizează doar 7 ani), reprezentând dreptul rămas de uzufruct asupra clădirilor şi terenurilor aferente aportate în anul 2003 de către IAR la Eurocopter România".
Interesant este fpatul că, în urmă cu câţiva ani, Eurocopter dădea doar un milion de euro pe toate activele, iar acum observă că doar o parte dintre acestea valorează peste trei milioane de euro.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: